Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Se oprește plagiatul? Doctoratele de după Revoluție vor fi analizate

  • august 04, 2021
  • Radu Cucuteanu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, solicită universităților care au eliberat titluri de doctor în ultimele trei decenii să verifice tezele care au stat la baza acordării acestora.

Mai mult, ministrul Cîmpeanu cere elaborarea unei strategii de prevenire și combatere a plagiatului.

„Punctul de vedere al Ministerului Educației este următorul: nu va fi modificat nimic din Regulamentul de Organizare și Funcționare CNATDCU nimic din metodologiile CNATDCU, am luat act de opiniile exprimate și ținem cont de ele, acesta fiind, de altfel și rolul unui proces de consultare. Atâta vreme cât sunt ministru al Educației, nu voi accepta alte solicitări de modificare”, a declarat Sorin Câmpeanu, marți după-amiază, într-o conferință se presă. Ministrul a adăugat că insistă ca cei care nu au fost de acord cu modificările „să poată să elimine întârzierile” de care se plâng sute de candidați la titlul de doctor.

Afirmă că își dorește ca solicitarea pe care a adresat-o CNATDCU în luna februarie a acestui an, cu privire la realizarea unei strategii de prevenire și combatere a plagiatului va fi „onorată cât se poate de curând, în așa fel încât în această toamnă, să putem avea această strategie de prevenire și combatere a unui fenomen extrem de grav, care afectează foarte mult imaginea sistemului românesc de educație”.

 

Aproape 80.000 de titluri acordate

Conform datelor furnizate de Sorin Cîmpeanu, din 1990 până astăzi au fost conferite 77.111 titluri de doctor în România. Mai bine de 50% din aceste titluri au provenit de la marile universități din București, Cluj, Iași și Politehnica. Peste 2.000 de titluri sunt eliberate de către Academia Română.

„Solicit universităților în care s-au susținut toate aceste teze de doctorat ca într-un termen rezonabil, un an spre exemplu, să realizeze o analiză a tuturor tezelor de doctorat susținute în aceste universități. Fiecare să-și analizeze propriile teze, să-și asume răspunderea și să declare sub semnătură că au fost analizate și că sunt sau nu sunt situații neconforme rezultate în urma acestei analize. În acest sens, ministerul Educației va acorda și o finanțare pentru acest proces de analiză a tuturor lucrărilor de doctorat susținute în fiecare din universități. Este nevoie de un efort comun pentru a clarifica aceste acuze care planează de mult timp asupra sistemului de educație și mă refer aici la învățământul superior, nivel doctoral”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Mai departe, a precizat că, pentru analiza fiecărei teze, va fi acordată „o sumă rezonabilă”. În momentul de față, ministrul se gândește la 50-60 de euro, dintr-un fond pentru situații speciale al Ministerului Educației.