Criza climatică ar putea duce la scufundarea celui mai mare oraș din Africa
Lagos, cel mai mare oraș din Africa, este cuprins de apă. Case și mașini se află sub ape, iar oamenii încearcă să ajungă la casele lor mergând prin apele care ajung cel puțin până la genunchi. Proprietarii calculează pagubele imense produse de inundații.
„Anul acesta, inundațiile au fost neobișnuit de grave. Am ieșit din casă și nu am realizat cât de mult a plouat. Cu cât mergeam mai mult cu atât nivelul apei creștea. A ajuns până în punctul în care a început să-mi intre apă în mașină”, spune Oseluonamhen, care conduce o companie media din Lagos.
Până la finalul acestui secol, Lagos, un oraș de 24 de milioane de locuitori de pe coasta atlantică a Africii și Nigeriei ar putea deveni nelocuibil, în contextul creșterii nivelului apelor din cauza schimbărilor climatice. Problema apare în condițiile în care sistemele de canalizare sunt de proastă calitate și sunt gestionate defectuos.