Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Joe Biden acuză Rusia că încearcă să perturbe alegerile din 2022

  • iulie 28, 2021
  • Radu Cucuteanu

Președintele american Joe Biden l-a acuzat pe Vladimir Putin, președintele Rusiei, că ar căuta mijloace să perturbe alegerile americane din 2022, prin răspândirea de dezinformări.

„Priviți la ce face deja Rusia în legătură cu alegerile din 2022 și dezinformările”, a spus Biden la Biroul Directorului Informațiilor Naționale, referindu-se la informațiile pe care le primește în informările zilnice.

Aceste acțiuni ale Moscovei sunt „o violare directă a suveranității noastre”, a adăugat președintele, fără să dezvolte subiectul. Putin „are o mare problemă. Conduce o economie care are arme nucleare și atât. Iar el știe că are o mare problemă, ceea ce, în opinia mea, îl face și mai periculos”.

Conducătorul SUA și-a exprimat îngrijorarea și în legătură cu explozia de atacuri informatice, inclusiv de tip ransomware. Acestea sunt cele în care hackerul criptează datele victimelor și apoi cere să fie plătit pentru a le decripta.

„Dacă se va ajunge la război, unul adevărat, cu o mare putere, va fi o consecință a unui atac informatic”, a spus Joe Biden.

În toamna anului viitor în Statele Unite vor fi alegeri parțiale.