Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

13 organizații și peste 160 de profesori îi cer președintelui să intervină în scandalul plagiatelor

  • iulie 28, 2021
  • Diana Nechita

Un grup de reprezentanţi ai mediului academic şi societăţii civile au transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care îi cer să își lămurească poziția, public, față de problema plagiatelor. Este vorba despre Proiectul de modificare a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi a metodologiei de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat.

În opinia semnatarilor scrisorii, acestea reprezintă o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor şi încurajează frauda academică. 13 organizaţii şi mişcări civice, alături de peste 160 de profesori universitari şi cercetători din România şi străinătate, îi solicită şefului statului să-şi precizeze poziţia faţă de propunerile de modificare a regulilor de analiză a plagiatelor, luând atitudine publică faţă de recenta iniţiativă legislativă a ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, de modificare a legislaţiei CNATDCU, prin care ar fi create mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar şi instrumente care vor îngreuna sau vor face imposibilă emiterea unor verdicte de plagiat.