Românii lucrează cel mai mult din UE
Cel puțin ca număr de ore lucrate săptămânal, angajații din România ocupă primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020. Astfel românii lucrează standard 40de ore pe săptămână, conform datelor Eurostat, oficiul european de statistică.
Media este de fapt chiar și mai ridicată, ajungând la 40,4 ore pe săptămână anul trecut. După România urmează Bulgaria, unde angajații au lucrat 40,2 ore, iar apoi Croaţia, Cipru şi Polonia, cu 39,5 ore de lucru pe săptămână.
La polul opus se află țări din vestul continentului, în ordine fiind Germania (34,3 ore), Danemarca (32,7 ore) şi Olanda (29,5 ore).
Statistica acoperă și statutul profesional al angajaților, astfel că se observă că antreprenorii au avut cea mai lungă săptămână de lucru la nivelul UE, cu o medie de 47,1 ore pe săptămână.
În România, 5,8% dintre salariați au spus că au lucrat mai puţine ore în 2020 faţă de 2019, cea mai mică valoare din UE. În aproape toate statele membre ale UE, cea mai accentuată scădere a orelor de lucru a fost înregistrată în sectorul HoReCa.
Cele mai mari scăderi ale numărului de ore lucrate în sectorul de HoReCa au fost în Cipru (-71,3%), Irlanda (-61,6%), Slovenia (-61,0%), Spania (-59,2%) şi Grecia (-54,9%). La polul opus, cele mai uşoare scăderi au fost în Danemarca (-35,1%), România (-34,9%), Letonia (-34,6%), Luxemburg (-33,5%) şi Ungaria (-25,8%).
În același timp, de la sfârșitul lunii iunie în Irlanda se încearcă pentru 6 luni introducerea săptămânii de muncă de patru zile. Schema pilot va fi pusă în practică și de alte țări: Noua Zeelandă, Marea Britanie, Statele Unite. De unde se vede că munca multă aduce și mult zadar.