Saudi Aramco confirmă o scurgere de date după ce a primit o cerere de răscumpărare
Cea mai mare firmă producătoare de petrol, Saudi Aramco, a confirmat că o parte a fișierelor sale au fost date publicității după ce hackerii au pretins 50 de milioane de dolari.
„Aramco a aflat de curând de punerea pe piață în mod indirect a câtorva date ale companiei, care se aflau în gestiunea unui terț”, a declarat compania într-un e-mail. „Confirmăm că această scurgere nu a fost din cauza spargerii sistemelor noastre, nu are nici un impact asupra producției, iar compania are neatinsă cibersecuritatea.”
Anterior, Associated Press a anunțat că un terra de informații ale Saudi Arabian Oil Co. au ajuns în posesia unui șantajist, citând un site de pe darknet. Compania, deținută de Arabia Saudită, a primit o ofertă de a i se șterge aceste date contra sumei de 50 de milioane de dolari, plătiți în criptovalută.
Industria energetică globală a devenit tot mai atacată informatic. Industria petrolului și a gazelor, care cuprinde și companiile care dețin conductele, puțurile și rafinăriile, afirmă consultanții de securitate, sunt de mult timp în urmă cu măsurile de protecție a datelor.
În 2012, Arabia Saudită a afirmat că persoane necunoscute, din afara regatului, au spart sistemele gigantului țițeiului cu scopul de a întrerupe producția. Atacul a distrus mai bine de 30.000 de computere în numai câteva ore. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a refuzat atunci să numească vreuna dintre cele „câteva țări” de unde ar fi pornit atacul.
Companiile energetice, de la producătorii de curent electric la cei care dețin conducte, au avertizat că ciberatacurile devin tot mai dese.