Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Premieră: un austriac primește despăgubiri de la Facebook pentru nerespectarea datelor personale

  • iulie 21, 2021
  • Radu Cucuteanu

De când a intrat în vigoare celebrul GPDR, Regulamentul european privind protecția datelor cu caracter personal, au fost o serie de incidente, soldate cu aplicarea de către instanțe a unor măsuri cu caracter reparatoriu. Însă este pentru prima dată când unul dintre giganții media tehnici ajunge în această ipostază.

Astfel, în Austria compania americană Facebook a fost condamnată pentru informarea parțială a unui utilizator cu privire la datele strânse fără știința lui.

Curtea Supremă a Austriei a considerat că Max Schrems, un activist pentru protecția datelor, nu a obținut din partea gigantului digital „toate datele brute și informațiile relevante, precum baza juridică care ar permite prelucrarea datelor sale”, potrivit organizației NOYB (None of your business/ Nu este treaba voastră, condusă chiar de reclamant), conform Agerpres.

Ca rezultat, curtea austriacă a condamnat Facebook la plata a 500 de euro reclamantului și a acceptat să sesizeze pentru prima dată Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu respectarea de către Facebook a cadrului juridic european în ceea ce privește utilizarea datelor clienților.

„Este un pas enorm”, a comentat Max Schrems. NOYB, fondată în 2018 și care are drept scop protejarea vieții private în online în fața companiilor din grupul GAFA (Google, Amazon, Facebook, Apple). Din postura de conducător al NOYB, Schrems a lansat o serie de plângeri pentru a forța companiile digitale să respecte dreptul la viață privată a utilizatorilor.

Max Schrems combate de peste zece ani practicile companiilor din Silicon Valley, care „ignoră deliberat”, în opinia sa GDPR.