Școlile din Anglia iau măsuri din cauza creșterii numărului de infectări
Școlile din întreaga Marea Britanie se vor închide mai devreme sau trec la predarea online, după ce zeci de mii de elevi sunt nevoiți să se izoleze acasă din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19. Majoritatea părinților au decis să nu mai trimită copiii la școală până la vacanța de vară de teamă să nu contacteze persoane infectate.
,,Este o situație absolut sumbră și un sfârșit deprimant al anului școlar. Instituțiile de învățământ s-au luptat pentru a menține accesul copiilor la educație, în ciuda întreruperilor generate de valurile pandemiei. Școlile rămân deschise până la sfârșitul anului, acolo unde este posibil, dar sunt tot mai multe care trebuie să închidă atât din cauza infectărilor, cât și a absenței elevilor și personalului”, a transmis Geoff Barton, secretarul general al Asociației Conducerii Școlilor și Colegiilor.
Directorul unei școli primare a anuțatcă trei sferturi dintre elevi și 12 membri ai personalului au intrat în izolare doar în ultima lună. 10% dintre copii sunt acasă din motive care nu au legătură cu COVID-19, părinții susținând că sunt îngrijorați din cauza răspândirii infectărilor.