Expoziție dedicată Reginei Maria la Palatul Roznovanu

Duminică, pe data de 18 iulie 2021, se împlinesc 83 de ani de la trecerea ȋn eternitate a Reginei Maria a României, o personalitate istorică remarcabilă a poporului român. Cu această ocazie, Primăria Municipiului Iași organizează expoziţia „Regina Maria – soră medicală pentru soldații răniți pe front și bolnavii de tifos”. Expoziția va fi organizată în holul Primăriei Municipiului Iași în perioada 18 iulie – 31 august 2021.
Expoziția aduce în prim plan un material documentar, fotografii și texte care pun în evidență rolul pe care l-a avut Regina Maria ȋn istoria Iaşului şi a ţării noastre în perioada primului Război Mondial.