Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Primul aparat care produce piele pentru transplant a apărut în Elveția

  • iulie 07, 2021
  • Diana Nechita

Cutiss, o companie elveţiană, a realizat primul aparat din lume care ar fi capabil să genereze piele în mari cantităţi, doar pornind de la o mostră a pacientului. Acesta duce la un succes uriaş pentru cele 11 milioane de pacienţi din întreaga lume care suferă de arsuri grave. Aparatul ar înlocui, de fapt, metoda tradiţională, care constă în prelevarea unei bucăţi de piele sănătoasă care îşi poate extinde de nouă ori suprafaţa. Acest aparat poate multiplica până la de 100 de ori mostra originală, obiectivul fiind de 500 de ori, a explicat compania care l-a fabricat.

Metoda tradițională ar putea fi eficientă și suficientă pentru pacienţii care prezintă arsuri pe suprafeţe mici, însă pentru cei care au arsuri pe porţiuni de între 60 % sau 70 % din corp, noua tehnică ar putea fi rezolvarea acestor probleme.

,,Nu este piele artificială şi nici tocmai naturală. Dacă vrem să fim exacţi, este echivalentul unui ţesut cutanat cu ajutorul bioingenieriei”, a declarat cofondatoarea şi directorea Cutiss, Daniela Marino. Produsul, supus în prezent unor teste clinice, ar produce o nouă piele, numită ,,denovoSkin”, care are un milimetru grosime, la fel ca derma sau epiderma naturală. Aceasta are o culoare roz fluorescent, iar odată aplicată pe porţiunea arsă, capătă culoarea naturală a pielii.