Spumos: Rusia își însușește denumirea șampaniei
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat săptămâna trecută o lege prin care pe teritoriul Rusiei numele de șampanie poate fi folosit numai de producția locală de vin spumant. Nici băuturile produse în Franța în regiunea Champagne nu mai pot folosi denumirea decât dacă adaugă, în rusește, precizarea că ar fi „vin spumant”.
A explodat șampania
Producătorii francezi de șampanie s-au înfierbântat imediat și cer măsuri drastice, printre altele pentru încălcarea standardelor DOC – Denumire de origine controlată. Prin DOC, dreptul de folosi denumirea de șampanie este rezervată doar producătorilor din regiunea Champagne. Mai mult, ei trebuie să urmeze metode de producție strict reglementate. Încă de la 1843 există o luptă pentru folosirea denumirii, iar în secolul XX s-a ajuns la un echilibru. Un echilibru pe care acum Putin vine să îl strice.
Însă Aranjamentul de la Lisabona, privind protecția denumirilor de origine și înregistrarea internațională a acestora (modificat la 28 septembrie 1979), a fost ratificat de 120 de state, dar nu a fost semnat și de Rusia. Aceasta este a 15-a țară ca mărime a pieței de șampanie, dar pentru producători este importantă deoarece rușii înclină să cumpere mărci scumpe.
Blocada bulelor
Comitetul Champagne subliniază că „a ne refuza dreptul de a folosi denumirea de «șampanie» este scandalos”. Membrii săi, producători din regiunea Champagne, cer presiuni diplomatice pentru ca această „lege scandaloasă” să fie abrogată. Totodată, încearcă să oprească toate exporturile de șampanie către Rusia.
Conform datelor asociației vino-viticultorilor din Rusia, aceștia produc anual 220 de milioane de sticle. Însă cea mai mare parte nu urmează metodele de producție din Franța.
Ministrul Comerțului din guvernul de la Paris, Franck Riester, a declarat că în această luptă Franța va lupta „până la capăt”. În același timp, Comitetul Champagne arată că măsura rusească „pune în discuție peste 20 de ani de discuții bilaterale între Uniunea Europeană și Rusia privind protecția DOC”.