Irlanda cumpără un milion de vaccinuri de la România
Guvernul irlandez va cumpăra un milion de vaccinuri COVID-19 de la România, informează Independent.ie. Această măsură vine pe fondul creșterii presiunii privind boala. Autoritățile au spus că, în contextul răspândirii variantei Delta, în Irlanda e inevitabil un al patrulea val.
Irlanda face eforturi pentru a asigura accesul la vaccin al populației
Este a doua vânzare considerabilă din partea României, după cea de zilele trecute către Danemarca.
Negocierile cu Italia ar fi început între miniștrii de Externe Bogdan Aurescu și Simon Coveney, pentru a fi preluate apoi de ministerele de resort. Obiectul l-ar reprezenta 700.000 de vaccinuri Pfizer și 300.000 de vaccinuri produse de Moderna. Acestea, atrage atenția cotidianul irlandez, sunt cele mai căutate pe piață în clipa de față.
„Vaccinarea cât mai rapidă a unui număr cât mai mare de oameni rămâne soluția cea mai bună în fața COVID-19, mai ales dacă vedem răspândirea rapidă a variantei Delta”, arată reprezentanții irlandezi. De aceea posibilitatea ca Irlanda să cumpăre un milion de vaccinuri de la România a fost foarte bine primită.
În România, populația face eforturi să nu se vaccineze
România nu a reușit să vaccineze 5 milioane de oameni până la începutul lui iunie. Abia acum, la început de iulie se numără, conform autorităților, aproximativ 4,5 milioane de persoane vaccinate. Mai mult, săptămâna aceasta 43.000 de vaccinuri de la AstraZeneca au expirat. Toate acestea pe fondul neîncrederii populației în instituțiile statului, a campaniilor de dezinformare și a educației sanitare precare. Din acest motiv, publicația irlandeză descrie vaccinurile vândute de România ca fiind „nedorite”.