Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Stagnarea vaccinării în România

  • iunie 30, 2021
  • Radu Cucuteanu

După semnele de oboseală anterioare, acum campania de vaccinare a ajuns să stagneze. Un exemplu, arată Agerpres, este dat de Bistrița-Năsăud. Potrivit conducătoarei DSP Bistrița-Năsăud, Anca Andrițoiu, echipele mobile sunt cele pe care se bazează în prezent autoritățile. Acestea urmează să ajungă la mai multe evenimente organizate în județ.

„Încercăm pe toate căile să vaccinăm cât mai mult, pentru că, deși acum este incidența cea mai mică, acum este și momentul să ne vaccinăm, ca să fim pregătiți pentru momentul în care o să apară alte cazuri”, a declarat aceasta.

În județ s-au vaccinat definitiv circa 57.000 de persoane, dar sunt și localități în care din 6.000 de locuitori s-au vaccinat doar 25. Cei mai numeroși dintre cei care se prezintă la vaccin sunt parte din populația tânără.