Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Sute de proiectile au fost descoperite pe un teren din comuna ieșeană Miroslava

  • mai 26, 2021
  • Narcis Pohoata

O cantitate impresionantă de muniție a fost descoperită pe un teren din comuna ieșeană Miroslava. Pirotehniștii au găsit pe camp peste 500 de proiectile vechi, aceasta fiind cea mai mare captură de muniție din județul Iași în ultima perioadă. Proiectilele au fost ridicate de către pirotehniști și duse într-un loc sigur, pentru a fi distruse.

”Echipajul pirotehnic din cadrul ISU Iaşi a intervenit în localitatea Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iaşi, în perioada 24 – 25 mai 2021, pentru asanarea unei suprafeţe de teren, unde au fost descoperite cantităţi însemnate de muniţie de război, 553 proiectile explozive de calibru 76 de mm, un proiectil perforant de calibru 47 de mm şi 3 focoase. O parte din elementele de muniţie au fost scoase la suprafaţă în urma unor lucrări de excavare, iar persoanele care le-au observat au întrerupt activitatea până la sosirea pompierilor, sunând la 112″, a transmis ISU Iaşi.