audio Scrisoare către Sfântul Nicolae

În Be the HIT, am stat de vorbă cu Cristian Butnărașu, volutar la Colegiului Sfântului Nicolae din Iași despre campania Scrisoare către Sfântul Nicolae.
Se spune că bunătatea unui om constă în cât poate dărui pentru aproapele său!
Sfântul Nicolae, denumit de copii și Moș Nicolae, este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți în rândul lor. Cu toții ne bucuram în copilărie când vedeam în ghetuțele noastre pregătite de seară mandarine și dulciuri. Bucuria mai mare era atunci când nu primeam acea nuielușă, semn care ne arăta seriozitatea și buna purtare a noastră de peste an. De la cei mici până la cei mari, Sfântul este așteptat în seara de 5 spre 6 decembrie pentru a umple ghetuțele cu mici atenții și a intra în spiritul sărbătorilor de iarnă. Însă pentru unii, această bucurie nu poate fi împlinită.
De aceea, voluntarii Colegiului Sfântului Nicolae (#CSN) vor să aducă o mână de ajutor ocrotitorului lor spiritual, dorind să împlinească micile dorințe a o sută de copii din mediile defavorizate. Anul acesta este un an diferit, un an în care relațiile sociale s-au răcit, iar confuzia se poate regăsi peste tot. Totuși, acest lucru nu ne poate opri să aducem mici zâmbete pe chipurile copiilor. Proiectul intitulat „Scrisoare către Sfântul Nicolae” constă în redactarea a câte o scrisoare realizată de cei micuți către Sfânt, ca apoi voluntarii Colegiului Sfântul Nicolae, ucenicii ai Sfântului, să împartă bucurii de ziua ocrotitorului copiilor.
Ia`Și Ascultă interviul integral!