audio Ciclistul Bogdan Duca: „Multe trasee din România sunt mai tehnice decât cele de la Campionatul Mondial și așteaptă să fie explorate”

Bogdan Duca, ciclistul din Bacău poreclit „Moldoveanul” a vorbit la „Play the Day” despre participarea la Campionatul Mondial de XCM care a avut loc în Turcia, la Sakarya pe 25 octombrie. A fost o cursă de 110 km pe care Bogdan a încheiat-o în 5 ore și 2 minute clasându-se pe locul 31 la 2 secunde de locul 30.
„Eu, pe 110 km pe 3700m, adică cine știe cât de cât ce înseamnă 3700m (n.r. diferență de nivel), știe că nu e de joacă, am scos o medie de 21,7 km/h pentru că traseul a fost unul ciclabil. În România sunt competiții care au condiții de teren mult mai dificile. La Campionatele Mondiale trebuie să pleci blană, mergi tare și termini maxim” a spus Bogdan amintindu-și un îndemn vechi al unui antrenor cu experiență.
Dar vorbind serios, Bogdan a spus: „în primii 15 kilometri doar ultimele două pinioane le folosisem, alea mici. Nu se compară cu ce-am întâlnit eu până acum. Ca sportiv, să ajungi la Campionatele Mondiale, e obligația ta ca sportiv să știi c-ai ajuns acolo și c-ai dat totul. Traseul de aici de la Geiger are undeva la 80 km cu 2800 diferență de nivel. L-am făcut în 5 ore și puțin, 5 ore și 15 minute. Ăsta a avut 110 cu 3700, e clar că e mult mai rulabil traseul de acolo, cel de aici e mult mai ethnic. Prefer traseele de genul Geiger pentru că îți pune în evidență mai mult abilitățile de mountain biker. Avem trasee superbe ce așteaptă să fie explorate”.