audio Cresc tarifele în cabinetele medicilor stomatologi

15 Mai reprezintă reînceperea activității în cabinetele de stomatologie, în Play the Day am vorbit cu Prof. Univ. Dr. Norina Forna, președintele Colegiului Stomatologilor din Iași despre regulile după care vor funcţiona cabinetele stomatologice și creșterea tarifelor în perioada următoare. Pentru a face față cererilor din aceste două luni în care nu au putut primi pacienți, cabinetele vor implementa reguli de distanțare și vor crește tarifele pentru a acoperi cheltuielile pe mai multe echipamente de protecție.
Dezinfectantul, echipamentele de protecție și dotările complete înseamnă costuri suplimentare vizibile și pornind de la o consultație care mai apoi este dusă la un tratament complex înseamnă o taxă în plus, medicii stomatologi își propun ca manoperele de urgență să se realizeze cumulat pentru a reduce numărul de ședințe.
În medie, 300 de lei se pot adăuga la consumul și cheltuielile pe care noi le realizăm pe pacient, dar depinde de dotările pe care și le suplimentează fiecare cabinet pentru că pot fi realizate mai laborios în funcție de tipul de manoperă.
Sunt reguli stricte de dezinfectare externă a pacientului care va purta un halat de unică folosință, sala de așteptare va fi decontaminată. Din acest punct de vedere recomandările pe care noi le-am făcut sunt măsuri de protecție atât pentru medici cât și pentru pacienți.
Prezența în cabinet este limitată și pacienții trebuie să aibă protecție, mâinile și tălpile dezinfectate. Nu realizăm manopere care emit aerosoli ce pot influența și contamina personalul prezent, se poate face doar la finalul programului și trebuie ierarhizat pe baza importanței și a urgențelor. – Prof. Univ. Dr. Norina Forna