A fost sau n-a fost: cerneala va fi albastră

S-a săvârșit un incident la Iași: în loc să fie serbată, așa cum s-ar fi putut, Ziua Unirii, s-a revărsat un prea plin de populație pandemică. Ca cireașă de pe tort, se pare că o doză de cerneală albastră ar fi ajuns pe obrazul unui Braveheart de România, George și Simion pe numele său. Adevărul fie spus, nu avem de unde ști cât de provocator a fost el, adică dacă cerneala avea dinainte scris numele său în ea, dacă i-a fost adăugat la fața locului sau dacă chiar voia să adune peste 1.000 de oameni ca sfidare față de pandemie. Ultima parte o vom afla zilele viitoare, în funcție de creșterea numărului de cazuri.

Dincolo de alergia la AUR pe care ar putea-o manifesta coronavirusul nostru cotidian, cu alte cuvinte așa-aparentul atac asupra celui care, totuși, dă glas temerilor unui mare număr de români, se ridică o întrebare primară: a fost un atac sau nu?

Dacă da, justiția să facă bine să îi tragă la răspundere pe cei implicați. Simion afirmă că ar fi fost atacat de către simpatizanți USR. Dar cine îi mai consideră în stare să facă ceva? Cel puțin la nivel de Iași, multiplele impotențe ale partidului s-au manifestat convingător.

Dacă nu, justiția să facă bine să îi tragă la răspundere pe cei implicați. Alexandru Muraru, șeful PNL Iași, afirmă că incidentul ar fi fost orchestrat chiar de Simion, care a jucat perfect cartea victimei, spălat prin baia de mulțime de amintirea incestuoasă de mai ieri cu politica, primind stigmatele albastre pe chip.

Confiscarea discursurilor alternative

Întreaga chestiune trebuie legată și de încercarea lui George Simion de a deține un discurs unic pe piața electorală. Aceasta înseamnă încercarea lui de a confisca tot ce înseamnă tema nevoilor locale, precum cele dezvoltate de organizații care vor dezvoltarea regională, într-un corpus care să facă parte din Uniunea Europeană, în termeni egali cu orice altă regiune. E un discurs concurent pe care caută să și-l asume și să-și îndepărteze potențialii adversari pe o nișă a publicului.

Prin urmare, a fost sau nu a fost un atentat la integritatea chipului lui George Simion? A fost o mișcare proastă din partea unor adversari politici îndeajuns de slabi pentru a apela la o mișcare ce nu ar face decât să îi sporească aderența publicului demagogului zilei? Sau, după ce anul trecut i-a fost spălat tenul cu iaurt, tot la Iași, vorbim de o fentă care să-i crească popularitatea? Cine știe, poate că anul viitor va încerca să fie stropit cu sânge, un simbol mult mai puternic și care cu siguranță i-ar deschide calea către alegerile prezidențiale. Și, simbolic, mai ales pe o gândire orizontală, ar arăta calea pe care deja o susține: alb (iaurt), albastru (cerneală), roșu (sânge). Pe scurt, drapelul Rusiei.

Reșapări ale trecutului

Știm că aderența la populație a liderului populist a crescut la cote de o demagogie ce evocă momente de imensă tristețe, față de care memoria nu poate decât să se sperie. Nu se poate uita măcelul provocat de asemenea lideri în trecutul interbelic, un trecut pe care unele voci încă îl idealizează. Un trecut cu personaje care, aidoma personajului de astăzi, l-au făcut să fie tragic.

La fel, au fost și încă sunt unii care idealizează perioada comunistă, cu teme comune: accentul pus pe naționalism, respingerea străinilor, antisemitism.

Astăzi asistăm la o reșapare a termenilor, o ascundere a sensurilor, care însă rămân aceleași în sine. Naționalism, nu patriotism, respingerea străinilor dacă au păcatul să fie occidentali, nu xenofobie, dar măcar antisemitismul rămâne egal. Ce ne-am face fără evrei? Pe cine am mai detesta?

Nevoia de legitimare

Dar măcar avem unicitatea protocronică a poporului român, după cum ne învață unii și alții. Că am inventat racheta, mersul pe jos, insulina și caloriferul.

Nevoia de legitimare a discursului unui personaj ca Simion, care se impune în România pe modelul unui Corneliu Zelea Codreanu, dar cu burtă adăugată, are nevoie să confiște orice alt discurs public la nivel local, pentru a se impune ca univocal și, evident, ca singur deținător al soluției. La o adică, fie ea și finale.

Din această nevoie a discursului unic ies și acuzațiile de „separatism teritorial” pe care fostul protejat al celui care conduce orașul Iași azi, actualul penelist Mihai Chirica, le aruncă la adresa unor asociații locale care își propun dezvoltarea regională.

Întrebări necesare

Mascarada de ieri de la Iași însă ridică o serie de întrebări necesare. Sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem foarte serios: cerneala ce s-a lipit de fața acestui mântuitor de chipul al doilea reprezintă un început de revoluție? Să fie turnesolul unei populații care are nevoie de mai mult decât ce primește? E o nevoie interioară sau un parcurs creat din exterior?

Dar chestiunea cea grea este alta: noi, românii, ai cui suntem? Și mai grav, cine suntem?