Pandemia peste hotare: normalitatea într-o școală în care toți elevii se testează singuri

În acești aproape doi ani de pandemie, am fost martorii unui sistem de învățământ care a fost luat prin surprindere și incapacitat, incapabil să se mobilizeze și să își adapteze funcționarea în beneficiul elevilor săi. A încercat totuși să funcționeze online sau în sistem hibrid, însă la reîntoarcerea elevilor în clase s-a văzut nevoit să predea ștafeta responsabilității la nivelul fiecărei instituții de învățământ, ca în final să concluzioneze tacit că este depășit și să trimită copiii în vacanță, în speranța că rata de infectare va scădea.

Acum, școlile sunt în bătaia vântului. Soluțiile sunt doar pe hârtie, iar cele care s-au implementat au fost cu jumătăți de măsură. Sprijinul statului lipsește din această ecuație, iar conducerea instituțiilor de învățământ privește neputincioasă cum se închid clase după clase. În plus, nimeni nu și-a asumat o comunicare fermă și responsabilă, astfel încât dialogul școală-părinte devine un monolog de ambele părți, școala cu versiunea ei, iar părintele cu a sa.

În astfel de condiții, cum am putea spera la normalitate în școli? În ultimele săptămâni, România a devenit subiect internațional de discuție din cauza ratei mici de vaccinare și a mortalității mari. Așa că, ne întrebăm cu deznădejde: ce speranță mai avem să ne trimitem copiii la școală în siguranță?

Dacă tot s-a vehiculat lozinca „vrem o țară ca afară”, ar fi cazul să ne uităm peste hotare să vedem cum au gestionat alte țări problema învățământului în pandemie.

Urmează un interviu cu Geanina Albu, o ieşeancă stabilită de 7 ani în Viena, capitala Austriei, unde lucrează ca Freizeitpädagogische Teamleiterin (coordonatoarea echipei de pedagogi care se ocupă de activităţile recreative ale elevilor) în una din şcolile primare vienze, despre cum au gestionat situația pandemică, sprijinul oferit de stat, atât la nivel de directive, proceduri și logistică, precum și comunicarea între școală și părinți. Un exemplu de rigoare, fermitate și încredere.

Situată în cartierul Döbling (una din zonele elitiste ale oraşului), școala primară Krotti are un efectiv de 360 de elevi, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, 70 de cadre didactice şi este cea mai mare şcoală din această zonă a oraşului.

Cum s-au desfăşurat cursurile în şcoala dumneavoastră, în perioada de lockdown?

Perioadele de lockdown au alternat permanent cu cele de cursuri în prezenţă. La începutul pandemiei, în luna martie 2019, a fost primul lockdown: cursurile s-au desfăşurat fără prezenţa elevilor în şcoală, în sistem online. A fost totuşi asigurată supravegherea în şcoală a copiilor personalului din magazinele alimentare, farmacii şi spitale.

Zilnic au fost prezenţi în şcoală între 20 şi 40 de elevi, cărora li s-au asigurat activităţi de predare-învăţare, li s-au asigurat masa de prânz şi activităţi recreative.

Pentru a înţelege sistemul educaţional primar din Viena, este neapărat necesară următoarea explicaţie: 90% din învăţământul primar se desfăşoară în regim de „şcoală pe parcursul întregii zile“, adică de la ora 7:30 până la ora 17:30. Acest program cadru corespunde programului de lucru al părinţilor. Statul subvenţionează hrana şi activităţile de timp liber ale elevilor, astfel încât părinţii să poată lucra.

Personalul didactic şi pedagogic a fost prezent în şcoala prin rotaţie, astfel încât să se poată face o distribuţie corectă între sistemul online şi cel în prezenţă.

Pe parcursul celui de al doilea semestru al anului şcolar 2019-2020 au alternat perioadele de lockdown (cea mai lungă a fost de opt săptămâni) cu cele de prezenţă în şcoală.

A fost extrem de greu să manageriezi o astfel de situaţie, să lucrezi fără un orar fix, să adaptezi continuu din mers programe educaţionale şi recreative, să împarţi corect personalul, să prevezi situaţii neaşteptate (elev pozitiv prezent în şcoală, măsuri rapide etc.).

Eu am colaborat permanent cu directoarea şcolii. Ne-am împărţit practic ziua: ea a administrat programul până la ora 12:00 şi eu m-am ocupat de partea de după-amiază. A fost o colaborare extraordinară. Am depus împreună eforturi majore pentru a face faţă acestei situaţii cu totul excepţionale pentru un sistem de învăţământ, care are intrinsec nevoie de o reală stabilitate şi coerență. Am reuşit să câştigăm şi încrederea părinţilor pentru că într-un stat în care democraţia durează de secole, părinţii sunt obişnuiţi să aibă un cuvânt important atunci când este vorba de educaţia copiilor lor, iar în prima parte a pandemiei au existat conflicte între şcoală şi părinţi.

Am dezvoltat în doar câteva zile un sistem de comunicare online cu părinţii, în formă scrisă, şi prima scrisoare adresată părinţilor a fost una de explicare a situaţiei de urgenţă şi a nevoii de parteneriat deplin între şcoală şi familie.

Am solicitat în mod clar ca în situaţia în care copilul prezintă simptome virale să rămână acasă şi să se solicite centrului de monitorizare a pandemiei testarea imediată a copilului. Guvernul a venit în sprijinul sistemului de învăţământ şi a creat posibilitatea obţinerii de concediu pentru supravegherea copilului suspect de infecţie cu Covid-19 sau infectat.

În prima săptămână au fost câteva familii care s-au arătat nemulţumite de trecerea în sistemul online, de situaţia care nu li se părea chiar atât de reală… Au încercat să aducă copiii la şcoală chiar dacă nu lucrau în sectoarele care funcţionau (magazine alimentare, farmacii şi spitale), dar nu au reuşit să treacă de poarta şcolii.

Ştiam că părinţilor nu le este uşor să aibă copiii acasă, în timp ce şi ei lucrau în sistem home-office, dar în acelaşi timp trebuia să ne gândim la siguranţa şi sănătatea tuturor elevilor şi a cadrelor didactice din şcoală.

După aproximativ două, trei săptămâni, toată lumea a înţeles regulile acestui joc deloc plăcut şi situaţia s-a stabilizat.

Care au fost măsurile de siguranţă anti-Covid care s-au luat la reluarea cursurilor? În acest sens, s-au primit măsuri clare de la Ministerul Educaţiei? Câtă autonomie au avut şcolile austriece în a decide ce direcţii trebuie urmate? Și probabil cel mai important aspect, cum au fost anunţaţi părinţii că urmează să le fie testaţi copiii zilnic? Cum au reacţionat şi cât de mult s-a ţinut cont de părerea lor?

 Anul şcolar 2020-2021 a fost un calvar. Perioadele de lockdown au alternat cu cele de învăţământ în prezenţă, totul pe neaşteptate, în funcţie de numărul de cazuri de îmbolnăviri înregistrate.

Învăţământul a fost reluat integral în prezenţă în luna mai 2021, după ce majoritatea cadrelor didactice au primit prima doză de vaccin, cu măsuri de siguranţă extrem de severe: toate şcolile au primit teste PCR (cu soluţie apă cu sare pentru gargară) pentru personalul didactic şi administrativ şi teste rapide (cu prelevare nazală) pentru elevi.

Părinţii au primit o scrisoare din partea şcolii în care li s-a cerut acordul pentru testarea copiilor. Majoritatea a fost de acord. În situaţiile în care o familie s-a opus testării în şcoală, i s-a oferit posibilitatea de a-şi testa copilul într-un laborator. Niciun elev nu a primit acceptul de a intra în şcoală fără un test negativ Covid-19.

Testarea elevilor în şcoală a fost realizată zilnic, în primele 2-3 săptămâni de către învăţători, înainte de intrarea în clasă (s-au organizat puncte fixe în curtea şcolii). După această perioadă, elevii au învăţat cum se face testarea şi s-au testat singuri.

Părinţii care s-au opus la început testării în şcoală renunțat în final să meargă de două ori pe săptămână într-un laborator medical şi au cedat, trimiţându-ne între timp acordul pentru efectuarea testării în şcoală.

Practic, în decurs de o lună s-au rezolvat toate aceste probleme organizatorice şi toţi elevii şcolii au putut să se bucure de o oarecare normalitate.

Metodologiile de testare au venit direct de la Ministerul sănătăţii. Au fost săptămâni în care acestea s-au schimbat de la o zi la alta. Nu a fost uşor. Dar toţi cei implicaţi au înţeles să se solidarizeze şi să colaboreze.

În plus, am beneficiat de o anumită autonomie decizională în ceea ce priveşte măsurile de siguranţă anticovid, ceea ce a făcut ca şcoala în care lucrez să nu fie închisă până acum nici măcar o zi. Directoarea şcolii a decis că măsuri suplimentare purtarea măştii de către tot personalul didactic şi administrativ permanent. Elevii au purtat şi încă mai poartă masca în momentul în care părăsesc clasa. Nicio persoană străină (părinţi, aparţinători sau alte persoane în afară de personalul şcolii) nu are voie să intre în şcoală fără a prezenta un test negativ Covid şi fără a purta mască, discuţiile cu părinţii se desfăşoară online, colectivele de elevi nu se amestecă.

Anul şcolar actual a debutat în aceleaşi condiţii de siguranţă. Primele trei săptămâni au fost organizate de la nivel guvernamental, cu testarea obligatorie de trei ori pe săptămână: două teste rapide şi un test PCR. Atât pentru elevi, cât şi pentru personalul nevaccinat.

În şcoala în care lucrez eu sunt doar 2-3 colegi nevaccinaţi; ei sunt obligaţi să se testeze PCR de două ori pe săptămână. Personalul vaccinat nu are obligaţia de a se testa. Cu toate acestea, primim teste pentru toţi şi ne testăm cu toţii pentru a ne crea un cadru sigur în care lucrăm.

Din octombrie testăm elevii doar de două ori pe săptămână. De fapt, se testează singuri.

Când ne confruntăm cu un caz pozitiv, trimitem în carantină comunitatea căreia îi aparţine cazul respectiv. De regulă, este vorba de o clasă de elevi şi cadrele didactice care au interacţionat cu clasa. Sunt testaţi PCR toţi, în privat, şi, în funcţie de rezultate, se ia decizia de reluare a cursurilor în prezenţă sau de susţinere a cursurilor în sistem online.

Este în continuare greu să faci învăţământ în asemenea condiţii, dar, din fericire, măsurile severe dau roade şi lucrurile au început să se apropie de o oarecare normalitate.

Acest lucru a fost posibil doar în condiţiile în care şcoala s-a impus ca instituţie şi a reuşit să convingă prin perseverență în măsurile luate, că doreşte să facă bine şi să îşi deschidă porţile pentru toţi cei 360 de elevi.

Câţi elevi continuaţi să testaţi în prezent?

360 de elevi se testează acum singuri de două ori pe săptămână, s-au testat singuri în luna septembrie, aproape zilnic, iar părinţii acestora au avut încredere în noi şi au înţeles că momentan nu se poate altfel.

Viena are circa 35.000-40.000 de elevi care frecventează şcolile primare. Guvernul pune la dispoziţie tot atâtea teste de două ori pe săptămână doar pentru ei. S-a dezvoltat un sistem foarte rapid care manageriază această acţiune extrem de complexă. Elevii se testează, învăţătorii depun testele, care sunt codificate, într-o cutie la intrarea în şcoală. Un transportator le ridică până în ora 10:00 şi le duce la laborator. Până seara, directoarea şcolii primeşte rezultatele codificate. Ea este singura care poate asocia codului numele elevului sau al învăţătorului şi ştie ce are de făcut în cazul unui rezultat pozitiv. Întocmirea acestor proceduri necesită timp foarte mult şi atenţie sporită, este asumată o mare răspundere, cadrele didactice trebuie să îşi organizeze timpul aşa încât să poată întocmi situaţiile după programul de la clasă! Este o muncă imensă, care adesea durează ore întregi, pentru care nimeni nu este plătit în plus. Însă toţi au înţeles că este o situaţie deosebită, e nevoie de noi să facem asta şi o facem. Simplu.

Este multă încredere la mijloc. Încredere în sistem, în directorul şcolii, în învăţător.

În final nu vrem decât să ne protejăm reciproc şi până acum am reuşit.

Așadar, nu a fost un parcurs simplu. Au existat divergențe și opoziții, însă mesajul a fost clar: pentru a depăși acest moment și a putea oferi copiilor măcar puțină normalitate este nevoie să ne supunem unor reguli. Eforturile au fost majore, dar în final s-a obținut ceea ce sistemul românesc a pierdut demult: încrederea.

Surse foto: site-ul școlii Krotti