HIT la bani mărunți: Cum a aparut leul, moneda românească
Leul românesc împlineşte 185 de ani de când a fost introdus în circulație de domnul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica.
Astfel, pe 16 septembrie 1836, leul românesc a devenit monedă oficială în Țara Românească. Până la acel moment, toate impozitele se plăteau în moneda străină löwenthaler (taleri olandezi), cărora românii le spuneau „lei”. Acest lucru se întâmpla pentru că pe reversul talerilor olandezi apărea un leu ridicat în două picioare.
Ion Heliade-Rădulescu, Președintele de atunci al Societății Academice Române, propune ca moneda națională să se numească „român”, după modelul francului francez.
Parlamentul a respins însă această propunere – spune legenda – la sesizarea unui deputat care a atras atenția că pot apărea situații penibile, el dând ca exemplu situația ipotetică în care, la un târg de vite, cineva întreabă: „Câți români costă un bou?”. Acest argument a fost decisiv pentru impunerea denumirii de „leu”.
Legea monetară adoptată la 22 aprilie 1867 instituia leul ca moneda naţională, egal cu 100 de bani. Un leu românesc cântarea cinci grame de argint, sistemul monetar fiind bazat pe bimetalismul aur:argint. Pentru a ocoli pretenţiile turcilor, au fost puse în circulaţie mai întâi monedele divizionare de 1, 2, 5 şi 10 bani (în 1867). Ele erau din bronz şi au fost bătute la două monetării din Birmingham (Anglia). Un an mai târziu, în 1868, au fost emise primele monede româneşti de aur, cu valoarea de 20 de lei, tirajul fiind simbolic, de doar 200 de bucăţi.
La 3 martie 1870, se înfiinţează la Bucureşti Monetăria Statului, care bate, în acelaşi an, moneda de argint de un leu şi pe cea de aur de 20 lei. Prin emiterea lor, guvernul român „a ignorat pretenţia otomană”, care se referea la existenţa pe monede a unui însemn al suveranităţii turceşti. În anii următori, sistemul monetar românesc avea sa fie întregit cu piesa de argint de 50 de bani şi cele de doi şi respectiv cinci lei.
În palmaresul rarităților monetare mondiale, România figurează cu bancnota de 2.000 lei, emisă în 1999, cu prilejul eclipsei de soare. Bancnota este executată din material plastic, nu din hârtie (prima asemenea bancnotă din Europa), și este singurul caz când pe o bancnotă sunt evidențiate locurile unde eclipsa s-a putut vedea în totalitate. Bancnota a marcat evenimentul astronomic al eclipsei totale de Soare din 11 august 1999, precum și schimbarea primei cifre a anului. De atunci am intrat într-un nou mileniu și, cum vedem, într-o epocă nouă.
În viitor, ar putea căpăta interes pentru colecționari.
Hit la bani mărunți este o serie creată de Corina Vîrvea.
Surse foto: casademonede.ro, bancamea.md