Prima reacție a lui Flavius Stoican după eșecul cu Sibiul
Flavius Stoican, tehnicianul lui Poli Iași, și-a criticat echipa după înfrângerea suferită pe teren propriu cu Hermannstadt, 0-2. Iașiul a ajuns la 4 înfrângeri consecutive în campionat.
„Azi nu meritam mai mult. Am făcut o partidă slabă, am avut o posesie lentă, previzibilă. Nu am fost lucizi și am primit și un gol pe o greșeală de arbitraj. Arbitrul mi-a recunoscut că a greșit, dar nu am făcut un joc bun. A fost o zi nefastă, am arătat o formă sportivă slabă, deci e un rezultat corect. Am practicat un joc slab, modest, previzibil, lent. Puteam să jucăm două zile și tot nu marcam.
Nu suntem stresați de celelalte meciuri, trebuie să ne concetrăm asupra a ceea ce avem de făcut. Nu suntem o echipă matură, dar suntem în creștere. Acesta este fotbalul, rămâne să strângem rândurile în aceste momente dificile. La victorie toată lumea e bucuroasă, acum trebuie să demonstrăm că rezultatele de până acum au fost un accident”, a declarat Stoican.