Meciuri amicale: Spania, 4-1 în deplasare cu Ţara Galilor; Franţa, 2-2 cu Islanda după ce a fost condusă cu 2-0
Reprezentativa Spaniei a învins, joi seară, la Cardiff, cu scorul de 4-1, selecţionata Ţării Galilor, într-un meci amical. Tot joi, Franţa a remizat la Guingamp cu Islanda, scor 2-2, datorită unui autogol şi unui penalti, după ce a fost condusă cu 2-0.
La Cardiff, pentru spanioli au marcat Paco Alcacer ‘7, ’28, Sergio Ramos ’18 şi Bartra ’73. Pentru Ţara Galilor a înscris Vokes, în minutul 90.
La Guingamp, islandezii au înscris prin Bjarnason ’30 şi Arnason ’58. Pentru Franţa au marcat Eyjolfsson ’86 (autogol) şi Mbappe ’90 (penalti).
News.ro