Dorinel Munteanu: Jocul nostru a fost foarte, foarte modest
Prezent pe stadionul Arena Naţională, la meciul România – Serbia, alături de ceilalţi 48.512 spectatori, Dorinel Munteanu a declarat că nu a fost încântat nici de prestaţia tricolorilor lui Contra, dar nici de atmosfera făcută de suporteri.
„Este foarte greu să comentăm jocul pentru că nu avem ce să spunem pentru că azi (n.red. – duminică, 14 octombrie) am câştigat un punct cu foarte multă şansă, aşa cum am făcut-o şi în Lituania. Din punctul meu de vedere jocul nostru a fost foarte, foarte modest.
Foarte slabi în prima repriză, iar în a doua parte am avut şansă şi un portar într-o formă mare.
Avem şanse să ajungem la Euro, dar jocul e modest”, au fost cuvintele lui Dorinel Munteanu la finalul remizei albe, România – Serbia din Liga Naţiunilor.
Deşi a fost un stadion plin, tehnicianul român a declarat că nici atmosfera de pe Naţional Arena nu a fost una frumoasă:
„Atmosfera a fost conform jocului, nu am văzut ca suporterii să încurajeze echipa naţională. Poate nici jocul nu a dat impulsul care trebuie, dar fanii au fost foarte tăcuţi.
Cosmin trebuie să găsească cheia care să o facă pe echipa naţională a României să funcţioneze”.