Ana Bogdan, învinsă de Garbine Muguruza, în optimi la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de spaniola Garbine Muguruza, a patra favorită, cu 6-2, 6-1, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 750.000 de dolari.
Muguruza (25 ani, 13 WTA) a avut nevoie de doar o oră şi 15 minute pentru a obţine victoria.
Ana Bogdan a reuşit doar şapte puncte în primele şase ghemuri ale meciului, dar apoi a jucat mai bine, reuşind chiar un break în primul set. Deşi a încercat să dea o replică bună şi în actul secund, Muguruza s-a impus şi mai clar, cu 6-1.
Muguruza o mai învinsese pe Ana Bogdan şi la Monterrey, anul acesta, cu 6-0, 7-5, în semifinale.
Românca (25 ani, 78 WTA) va primi un cec de 7.195 dolari şi 30 de puncte WTA pentru evoluţia sa.
Joi, în optimi, Monica Niculescu (31 ani, 87 WTA) o va înfrunta pe australianca Daria Gavrilova (24 ani, 34 WTA), cap de serie numărul 7.
AGERPRES