Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

HIT play live

Green Arrow

Ziua Drapelului la Iași.” Libertatea ne-a venit tot prin drapel! „

  • iunie 26, 2020
  • Cincu Violeta

Parcul Regina Maria din Iași. Cartierul Podu Roș. „La steagul lui Chirica„ cum mai spun unii ieșeni. Corul de la Ateneu se răcorește la umbră. Stegulețele cu tricolorul stau la soare iar ieșenii aflați la plimbare prin zonă ocupă repede băncile de la umbră. Nu pentru mult timp, spre bucuria copiilor care agită tricolorul.

Eu am un steag, spune un copil bucuros!

Al cui e steagul?

Al meu!Eu îl țin în mână!

Ce semnifică Ianis? Steagul țării!

Este o zi specială, această zi de 26 iunie, declarată în 1998 Ziua Drapelului. Avem un simbol care străbate istoria noastră de la 1848, chiar mai devreme și până astăzi.În cele trei momente în care s-a fondat acest steag a avut semnificații diferite. Mai întâi apar cele trei culori, roșu, galben și albastru în timpul lui Alexandru Dimitrie Ghica ca steag al Armatei. Apoi vine momentul 1848, în care guvernul provizoriu din Țara Românească în primul decret pe care l-a emis a introdus steagul tricolor ca fiind steag al poporului din Țara Românească. Iar momentul unirii de la 1859 a însemnat o unificare a steagurilor tradiționale ale Moldovei și Tării Românești. Armatele celor două principate foloseau culori diferite. Cei din Valahia foloseau albastru și galben iar cel din Moldova , albastru și roși. Prin reunirea celor două simboluri a rezultat steagul de astăzi, istoric Sorin Iftime

Expoziția povestește istoria Drapelului din mai multe etape ajungând pînă în 1989 când libertatea a venit tot prin Drapel. Expoziția se încheie cu fotografia micului Gavroche român care a apărut pe coperta revistei Paris Match,

S-au rostit discursuri. Lumea se strînge curioasă.

Cred că ar trebui subliniate în primul rând câteva idei generale. Și anume că Revoluția de la 1848 a venit cu cel mai complex și amplu program privind dezvoltarea României. Erau două direcții mari, modernizarea și Unirea. Aceste două direcții au fost până la urmă împlinite. Modernizarea, atât cât s-a realizat până la al Doilea Război Mondial, iar Unirea în două etape s-a realizat. O a doua idee care trebuie subliniată este aceea că pentru orice țară din lume drapelul este un simbol. La noi în ultimii 15-20 de ani a apărut această tradiție de a ridica drapelul, de a ridica drapele mari. În Turcia sunt drapele foarte mari și în locuri la vedere. E o chestine de mândrie pur și simplu. În legătură cu simbolistica culorilor să știți sunt foarte multe interpretări. A fost oarecum o modă atunci în perioada Revoluției de la 1848. Sunt foarte multe țări din Europa, Franța, Italia care au drapele asemănătoare, diferă doar culorile. Acuma pentru fiecare culoare pot fi găsite foarte multe interpretări, istoric Gheorghe Iacob

O expoziție fotografică ce vorbește despre istoria drapelului național. Scopul nostru este de a aduce în memoria colectivă de fiecare dată importanța simbolurilor naționale. Fiecare panou este o temă legată de apariția tricolorului României ca și simbol oficial al statului român la 1848, Mișcarea Pașoptistă, căderea Guvernului Bibescu, primul guvern să spunem democratic al României de atunci și instituirea tricolorului ca și simbol național și evoluția acestui simbol pe parcursul istoriei până în zilele noastre, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica

Oamenii privesc curioși.Primesc stegulețe.

-Știți ce zi e astăzi?

-Nu mai știu! Iașul este foarte frumos și domnul primar Chirica Mihai este un om gospodar.

-E ziua Drapelului!

-Scuzați, nu am știut!

Ce înseamnă pentru dumneavoastră?

-Asta nu mai știu ce să mai zic.

După o oră și un sfert manifestările oficiale s-au terminat.

-Ce înseamnă drapelul pentru dumneavoastră?