Prognoza meteo azi, 27 aprilie. Vremea se răcorește. Ploi în sud-vestul, în centrul țării și la munte
Vântul mai are unele intensificări în sud, în sud-est și în zonele montane. Maximele pornesc de la 12…13 grade în Bucovina și se opresc pe la 20 de grade în Crișana.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se împrăștie norii și o să avem o zi frumoasă, dar cu temperaturi mai scăzute decât ar fi normal. Vor fi cel mult 18 grade în Bărăgan, iar vântul o să bată mai tare în prima parte a zilei.
Atmosfera devine însorită și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Nu mai vorbim deloc despre ploi, dar vântul rămâne destul de insistent și aici. Se face mai răcoare decât ieri. Maximele nu mai trec de 17…18 grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem o dimineață cam rece și o amiază cu cer curat și temperaturi sub mediile perioadei. Pe aici se domolește vântul, iar maximele se opresc la 15…16 grade. După lăsarea nopții s-ar putea să apară bruma.
În nord-vestul țării mai sunt ceva înnorări la începutul zilei și e posibil să picure în zona Transilvaniei. Cerul se degajează mai târziu și temperaturile ajung la 18…19 grade, după ce ieri s-au înregistrat 23 de grade.
În vestul României găsim vreme schimbătoare, soare cu nori și câteva ploi slabe, în special în zona Banatului. Vântul bate mai tare la munte, iar pe la amiază se ating 20 grade în Crișana.
Și în Transilvania o să mai plouă puțin, iar pe crestele montane o să fie un pic de lapoviță, poate chiar ninsoare. Temperaturile în scădere față de ziua trecută, se opresc la 16…17 grade. La noapte, în depresiuni se face cam frig. Se vor atinge minus 5 grade și vor fi condiții de brumă.
În Oltenia vremea devine mai rece decât ar trebui. Vor fi în jur de 16 grade pe la amiază, asta după ce ieri s-au înregistrat 27 de grade. Se mai adună norii și apar câteva ploi slabe, trecătoare.
Și în ținuturile sudice mai sunt ceva condiții de ploaie, în special în orele dimineții. Și vântul mai are unele intensificări, iar temperaturile coboară sub valorile normale. Maximele se opresc pe la 17 grade.