Prognoza meteo azi, 12 mai. Ziua de luni aduce vreme mai rece decât ar fi normal
Maximele pornesc de la 10…11 grade în depresiuni și se opresc la 20…21 de grade în sud-vestul României.
În Dobrogea și Bărăgan, temperaturile scad față de duminică și vor fi cel mult 17…18 grade. Se înnorează din când în când, vântul se menține activ, iar după lăsarea nopții apar și câteva reprize de ploaie.
Vremea se răcește și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Maximele nu reușesc să treacă de 17 grade. Avem atmosferă schimbătoare, un pic de vânt și e posibil să plouă în unele zone.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, temperaturile cresc față de duminică, dar rămân foarte scăzute pentru această perioadă. O să plouă din când în când. Vor fi și averse, pot să apară descărcări electrice.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș urmează o zi mohorâtă, cu multe ploi, dar și lapoviță și ninsoare în zonele înalte de munte. Temperaturile lasă mult de dorit. Vor fi în jur de 15 grade pe la amiază.
Vremea rămâne rece și în vestul României, pe unde se ating 17…18 grade – valori mai potrivite pentru luna aprilie. Apar ceva ploi pe la Deva. În rest, avem o zi destul de însorită.
În Transilvania găsim vreme destul de neplăcută, cer acoperit, mai multe reprize de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele de munte. Cel mai frig este în depresiuni. La noapte o să fie minus 1 grad la Miercurea Ciuc și se va produce brumă.
În Oltenia se face mai răcoare decât duminică, însă pe aici se ating cele mai ridicate valori din țară: în jur de 20 de grade în vestul provinciei. O să plouă puțin în zonele deluroase. În rest, o să fie vreme mai bună.
Temperaturile scad și în ținuturile sudice. Duminică au fost 21 de grade, luni maximele nu mai trec de 18 grade. Se adună norii. Apar câteva reprize de ploaie, dar vedem și soarele în unele zone.