Radio Hit

HIT play live

Green Arrow

audio Probleme de lot la Poli Iași înaintea meciului de la Voluntari

  • septembrie 14, 2018
  • Narcis Pohoata

Flavius Stoican a primit o grea lovitură în pauza competițională generată de meciurile echipei naționale. Stoperul Ovidiu Mihalache, unul dintre jucătorii importanți ai Politehnicii Iași, a suferit o ruptură fibrilară și va rata cel puțin următoarele două partide.

Întinderea musculară suferită înaintea meciului cu Chiajna i-a recidivat stoperului săptămâna trecută, într-un meci școală disputat în compania echipei de juniori a clubului. Mihalache i-a transmis antrenorului că nu mai resimte dureri și că poate reveni pe teren, dar pe parcursul meciului a cerut schimbare. Verdictul medicului a fost ruptură fibrilară de aproximativ 13 mm, leziune ce-l va ține pe experimentatul jucător pe tușă cel puțin două săptămâni. În plus Stoican nu va conta nici pe Laurențiu Rus, care va trebui să suporte o intervenție chirugicală la menisc.

Mihăescu și Cioinac, soluții în centrul defensivei

În aceste condiții, până la meciul de la Voluntari, antrenorul Flavius Stoican caută soluții viabile pentru a-l înlocui pe stoperul Mihalache. Una ar fi Mihăescu, cel care a jucat titular cu Chiajna, dar cel mai probabil perechea lui Frăsinescu în centrul defensivei în întâlnirea cu Voluntariul va fi Ionuț Cioinac. Acesta a revenit după etapa de suspendare și are prima șansă la titularizare, având avantajul că a mai evoluat fundaș central și în debutul stagiunii trecute, când Mihalache a lipsit din lot.