Ponta anunță că va face campanie unuia dintre candidaţii din finală
El a precizat că vin zile de schimbate şi nu crede că va mai fi foarte mult acest Guvern, iar după 18 mai vor fi nişte vremuri foarte foarte grele pentru toţi românii. Ponta a anunţat că va face campanie pentru unul din candidați, urmând să se consulte cu echipa sa. Cu siguranţă, nu o să mă vedeţi dispărând în ceaţă, a arătat el.
”Mie îmi pare foarte rău. E foarte clar, nu trebuiau să mă ajute cei din PSD, trebuia să nu se lupte doar cu mine şi eram în turul 2. E dureros că au făcut chestia asta, şi pentru ei, bănuiesc, şi pentru mine. Îmi pare rău de alegătorii care nu sunt mulţumiţi, însă acum, acesta este turul 2: George Simion – Nicuşor Dan şi eu o să mă sfătuiesc cu echipa mea, vedeţi că nu vor să îi las la vatră. Vor să muncească în campanie. Ne sfătuim, nu în noaptea asta, nu mâine, mâine ne odihnim, şi de marţi, probabil că o să fim în campanie. Dacă vor să mai facă campanie încă 10 zile, facem împreună. Pentru unul dintre cei doi’, a spus Ponta, duminică noaptea.