Nicușor Dan promite transparență: „O să aveţi lista celor care au donat mai mult de 5.000 de lei în campanie”
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat miercuri că imediat după ce se va termina această campanie electorală, va face publică lista celor care au donat mai mult de 5.000 de lei în campanie.
”Imediat, până la 5.000 de lei oamenii au dreptul să doneze şi să-şi păstreze anonimatul şi eu nu am voie să încalc… Vorbim de donaţiile mari. După ce se va termina această campanie electorală o să aveţi lista celor care au donat mai mult de 5.000 de lei”, a mai spus Nicuşor Dan.