Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

HIT play live

Green Arrow

Mircea Rednic, în lacrimi după moartea lui Ionuț Popa: ”M-a încurajat și mi-a spus că până la urmă o să reușesc aici la Iași. Drum bun, Popică!”

  • iunie 25, 2020
  • Narcis Pohoata

Antrenorul Politehnicii Iași, Mircea Rednic, a avut un mesaj emoționant după ce a primit vestea decesului colegului său Ionuț Popa. Tehnicianul a declarat cu lacrimi în ochi pentru site-ul clubului că a pierdut un prieten, un om de fotbal care l-a susținut în momentele grele petrecute pe banca Iașiului.

”Ieri a fost o zi tristă, ținând cont de prestația noastră și rezultatul din Cupă, iar astăzi e o zi neagră și tristă. Am pierdut un prieten, am pierdut un om de fotbal, un om care în această perioadă, de când sunt la Iași m-a susținut și nu pot să uit, în afară de mesajele pe care le primeam după fiecare meci, când mi s-a strigat demisia el m-a sunat și m-a încurajat și mi-a spus că până la urmă o să reușesc aici. Am vorbit cu el înainte să facă stop cardiac și tot speram, am vorbit și cu fata lui Medamira, am avut încredere și m-am rugat la Dumnezeu ca el să-și revină. Din păcate nu și-a revenit și Popică a plecat dintre noi. Îmi pare rău că nu am făcut mai multe pentru el, m-am oferit să-l ajut dar nu mai era nimic de făcut. Orice intervenție chirurgicală nu mai aducea nicio îmbunătățire în sănătatea lui. Cu regret pot să spun că e o zi tristă. Dumnezeu să-l odihnească, pentru că a fost un om bun, un om cu suflet mare și ca om de fotbal s-a implicat foarte mult la echipele la care a fost, iar întotdeauna a fost apreciat și respectat. Drum bun, Popică” a spus Mircea Rednic cu ochii în lacrimi.

(Narcis POHOAȚĂ)