Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

HIT play live

Green Arrow

Marcel Vela: Tot ce s-a întâmplat cu privire la pelerinajul de la Iaşi a fost o decizie luată de medicii epidemiologi/ Pentru că situaţia era în punctul de a deveni conflictuală, s-a luat această decizie operativă

  • octombrie 16, 2020
  • Narcis Pohoata

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, la Timişoara, că medicii epidemiologi au luat decizia de a permite pelerinilor să viziteze racla cu moaştele Sfintei Parascheva fără carte de identitate cu domiciliul în Iaşi, iar cei care nu au purtat mască vor fi sancţionaţi.

„Activitatea Ministerul Afacerilor Interne este una care incumbă şi anumite decizii care se iau în funcţie de situaţia operativă concretă. Şi atunci când o decizie care e adoptată salvează o situaţie gravă, aceste decizii se iau în mod legal şi profesionist de către cei care analizează exact momentul operativ de la o anumită situaţie, zonă sau eveniment. Aşa că, ce s-a întâmplat la Iaşi a fost o decizie operativă pentru a salva o situaţie care putea degenera şi putea deveni foarte gravă, atât pentru cei implicaţi în evenimentul respectiv, cât şi pentru ceea ce înseamnă o afectare a imaginii ţării noastre care ar fi fost speculată în media naţională sau internaţională cu privire la, să spunem, posibile violenţe între cei care aşteptau să intre în curtea bisericii şi organele de ordine care trebuiau să interzică acest lucru. Pentru că situaţia era în punctul de a deveni conflictuală şi în altă zonă care nu era de dorit nici de către Minister, nici de către Biserică, dar în mod principal cred că de toată lumea conştientă că orice act de violenţă nu face bine nimănui, s-a luat această decizie operativă. Aşa că nu exista vină sau răspundere. A fost o decizie operativă care se ia conform legii. Activitatea MAI are şi această zonă care se ia în funcţie de situaţiile operative”, a declarat Vela.
Ministrul de Interne a adăugat că medicii epidemiologi au fost cei care au relaxat restricţiile la racla cu moaşte de la Iaşi.
”Întotdeauna este o problemă cu această situaţie în care cresc cazurile înregistrate în spitale, motiv pentru care noi, Ministerul Afacerilor Interne, suntem la datorie. Am demarat inclusiv cu poliţişti în civil în mijloacele de transport, acţionam în toate zonele unde nu se respectă distanţarea sanitară, udne nu se poartă mască, unde nu se respectă reguli. Cei care nu au purtat mască vor fi sancţionaţi. Sunt măsuri specifice pentru identificare. Pelerinajul de la Iaşi, ştiţi ca şi mine, tot ce s-a întâmplat cu privire la pelerinaj şi la eveniment a fost o decizie luată de medicii epidemiologi”, a mai declarat Vela.
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă, miercuri seară, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, după ce numărul pelerinilor care aşteptau la rând a scăzut considerabil.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu, a precizat că racla cu sfintele moaşte a fost reintrodusă în jurul orei 22.00 în interiorul Catedralei Mitropolitane, în condiţiile în care la rând aşteptau aproximativ 300 de persoane.

„Rândul poate fi gestionat în curtea catedralei. Mai sunt 300 de persoane care aşteaptă să se închine la raclă”, a declarat preotul Constantin Sturzu.

Surse din cadrul organizatorilor pelerinajului au declarat pe parcursul zilei că racla urma să fie reintrodusă în catedrală cel mai devreme joi seară.

Reprezentanţii Jandarmeriei au explicat, miercuri seară, că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine s-a evitat o escaladare a violenţei la manifestările religioase de la Iaşi. Miercuri seară, pelerinilor din afara localităţii li s-a interzis din nou să ajungă la raclă, după ce în timpul zilei fuseseră ridicată această interdicţie.

Surse din cadrul organizatorilor evenimentului susţin că forţele de ordine ar fi decis să lase accesul liber la raclă pentru a detensiona situaţia, după ce în cursul dimineţii, un grup de zeci de persoane s-a manifestat agresiv, iar la un moment dat au existat şi unele îmbrânceli cu jandarmii.

În cursul serii de miercuri, forţele de ordine au decis să revină asupra deciziei de a permite accesul pelerinilor la raclă. Astfel, au fost lăsaţi să ajungă la sfintele moaşte doar credincioşii care au domiciliul în Iaşi.

Potrivit Jandarmeriei, începând cu data de 8 octombrie, peste 25.000 de pelerini s-au închinat la racla cu sfintele moaşte.

Câteva zeci de persoane au protestat miercuri dimineaţă în zona Catedralei Mitropolitane din Iaşi împotriva restricţiilor impuse de autorităţi la manifestările religioase organizate de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Oamenii s-au adunat pe pietonal în zona unde au fost amplasate garduri metalice, ei arătându-se nemulţumiţi de restricţiile impuse la manifestările religioase din acest an.

Cei prezenţi au strigat printre altele „O să daţi socoteală cu toţii”, „Duceţi-vă la diavol” şi „Jos dictatura”. News.ro