Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Maia Sandu îl va susține pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale

  • mai 09, 2025
  • Diana Nechita

Declarația a fost făcută în cadrul ultimului podcast al Președinției de la Chișinău, publicat joi, 8 mai. Totodată, președinta a declarat că și-ar dori o prezență mai mare în cadrul turului doi al scrutinului.

„Prezența mare a moldovenilor la alegeri (în primul tur – n. r.) vine de la faptul că noi percepem acut riscurile, pentru că ne confruntăm cu ele de ceva timp și suntem într-o situație mai dificilă aici, în R. Moldova. Ne dorim foarte mult să avem, în continuare, o relație foarte bună cu România. Ne dorim foarte mult să vedem o Românie puternică, europeană, o Românie care să continue să se modernizeze în UE și să ne ajute și pe noi să ajungem în Uniunea Europeană. Cred că este loc de mai mult, cred că putem să ne mobilizăm la următoarele alegeri. Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”, declarat Maia Sandu.

Anterior și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat că îl va susține pe Nicușor Dan în turul doi al prezidențialelor.