Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

HIT play live

Green Arrow

Lovitură dură pentru Daniel Pancu! Abia revenit după o accidentare, căpitanul Cosmin Frăsinescu a intrat în izolare după ce a fost testat pozitiv cu Covid-19

  • octombrie 17, 2020
  • Narcis Pohoata

Problemele se țin scai de Politehnica Iași. Echipa din Copou va aborda meciul de sâmbătă, cu Sepsi, cu un lot decimat de accidentări și Covid-19, antrenorul Daniel Pancu având nu mai puțin de 9 absențe. Pe lângă accidentările titularilor Breeveld, Zajmovic, Calcan, Vanzo și Mihalache (acesta din urmă este și suspendat), Poli l-a pierdut și pe căpitanul Cosmin Frăsinescu.

Abia revenit după o pauză de câteva săptămâni în care a fost accidentat, Frăsinescu, anunțat titular în partida cu Sepsi, a fost depistat pozitiv la testările Covid-19 de joi și a intrat în izolare la domiciliu. Curat ghinion pentru Daniel Pancu, care va fi nevoit să improvizeze astfel în centrul defensivei cu închizătorul De Iriondo alături de tânărul și nesigurul Baxevanos.

Ceilalți doi jucători infectați cu Covid-19 sunt Mensah și juniorul Ciofu, care nu au apucat încă să joace pentru Politehnica.

În plus, ieșenii l-au pierdut pentru meciul cu Sepsi și pe internaționalul de tineret Teo Axinte. Tânărul portar al Politehnicii s-a întors ”negativ” de la lotul de tineret, dar cei de la DSP Iași au recomandat clubului ca jucătorul să intre în izolare și să nu evolueze în partida de sâmbătă, considerându-l contact direct cu jucătorii infectați de la naționala de tineret.

Dacă de la mijloc în sus Pancu are soluții de înlocuire a jucătorilor indisponibili, tehnicianul are mari bătăi de cap în defensivă pentru meciul cu Sepsi. Fără cuplul sudat de stoperi Frăsinescu – Mihalache, tehnicianul va juca în centrul apărării cu Baxevanos și De Iriondo, ieșenii neavând nici măcar o rezervă pe acest post.

Totuși, până la ora meciului e posibil ca unul sau doi dintre jucătorii anunțați accidentați să apară măcar pe lista rezervelor, pentru a juca, în caz de nevoie, pe final de meci.

Echipa probabilă a Politehnicii Iași: Bosz – Onea, De Iriondo, Baxevanos, Bușu – Francisc Cristea, Passaglia, Acka – Platini, Andrei Cristea, Chacana.

Rezerve: Ianoș Brânză, Cabral, Assulin, Popadiuc.

(Narcis POHOAȚĂ)