Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Iașul devine capitala teatrului: începe o nouă ediție FITPTI, sub semnul „Putere și vulnerabilitate”

  • octombrie 02, 2025
  • Diana Nechita

Timp de 9 zile (2-8 octombrie, Prolog 20 și 27 septembrie), peste 400 de participanți vor evolua în peste 25 de locuri din oraș în programul ediției de majorat a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI), sub semnul „Putere și vulnerabilitate”.

Teatru indoors și outdoors, teatru filmat, lecturi performative, teatru de auzit, performance-uri, lansări de carte, expoziții, teatru studențesc, întâlniri spectatori-artiști trasează un calendar zilnic abundent, divers, cu adresabilitate de vârstă largă, cu tematici și stilistici variate.

Harta participanților din acest an include artiști din Argentina, Austria, Bulgaria, China, Croația, Franța, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova, România, Spania, Serbia, Suedia, Ungaria, companii de stat și independente, creatori consacrați și emergenți. Organizat de Teatrul Luceafărul Iași, finanțat de Consiliul Județean Iași, sprijinit de UNITER (asociația de breaslă a oamenilor de teatru din România), de sponsori, de reprezentanțe diplomatice și culturale ale unor țări străine, FITPTI face parte din rețeaua Asociației Europene a Festivalurilor cu sediul la Bruxelles, care i-a atribuit labelul „festival remarcabil”.

„Festivalui Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași, pe care-l imaginez de la prima lui ediție, va rămâne în continuare un rebel. E direcția pe care i-am fondat identitatea. Ediție de ediție conceptul înseamnă un alt focus, o dinamică impusă intenționat de strategia curatorială, e mereu altfel. Nu vreau să devenim predictibili, profilul e structurat pe curiozitate, pe stimularea ei, pe înnoire. FITPTI a intrat în reflexul cultural local, regional, național și internațional. Comunitatea regională a beneficiat de foarte multe exclusivități din străinătate, unele pentru prima oră în România, numai la Iași. E modalitatea mea de a o răsfăța!”, precizează teatrologul Oltița Cîntec, curatorul FITPTI.

Prima zi a Festivalului (joi, 2 octombrie), după cele două secvențe de Prolog, propune o serie de evenimente în diverse locuri ale orașului.