Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

HIT play live

Green Arrow

Eroii zilei la Iași! 11 ieșeni au alergat peste 100 de kilometri fiecare, timp de 24 de ore, pentru copiii cu autism

  • mai 03, 2020
  • Narcis Pohoata

Într-o perioadă în care pandemia de coronavirus a lovit întreaga planetă, românii nu uită să fie oameni. Peste 150 de ultramaratoniști cu suflet uriaș din întreaga țară, între care și ieșeni, au ieșit din casă pentru o cauză nobilă și au decis să alerge 24 de ore pentru copiii cu autism din România, în cadrul campaniei ”Autism 24h Marea Neagră”.

Printre cei 150 de ultramaratoniști români care s-au alăturat acestei campanii s-au numărat și 11 ieșeni: Alin Vorniceanu, Ionut Pârju, Alexandru Bacoșcă, Andrei Coman, Ioana Bianca Scarlat, Costel Ciprian Ionașcu, Tamaș Narcis Iosif, Adrian Ipate, Costea Iustin, Cozma Ioana și Constantin Popa.

Cei 11 au pornit în cursa de 24 de ore, la fel ca și colegii din țară, sâmbătă la ora 10.00, iar duminică dimineață la aceeași oră au ajuns acasă după peste 100 de kilometri parcurși.

Alin Vorniceanu, 142 de kilometri pe mai multe trasee

Cel mai important, toți cei 11 ieșeni au atins borna celor 100 de kilometri și au ajuns la ”finiș” cu sufletul împăcat că au putut face acest gest uriaș pentru copiii cu autism.

După 24 de ore în care a trecut prin toate stările și în care nu a avut de înfruntat doar ploaia torențială de sâmbătă seară, piatra cubică sau durerile articulare, ci și un echipaj de poliție un pic cam zelos, Alin Vorniceanu, al carui cronometrul a înregistrat 142 de kilometri, a trecut cu bine peste o nouă cursă caritabilă din palmaresul său de invidiat. Și a ajuns la finiș la fel de volubil și de bine-dispus ca la start. Dar cu chipul vizibil afectat de fort și cu durerile de spate și musculare inevitabile.

La scurt timp după încheierea cursei de 24 de ore, Alin, care a fost asistat în cursă de Vlad Tărâță și Cristian Petrea, a acordat un interviu pentru Radio HIT:

Alin, cum te simți după 24 de ore de alergat?

Mă simt destul de obosit, a fost o cursă destul de grea, în condițiile în care am fost nevoit tot timpul să-mi găsesc un traseu nou. Mai ales când am ajuns acasă, unde am avut un traseu foarte scurt, de zece metri pe zece. Piatra a fost destul de mare și m-a pus un pic de dificultate, dar asta nu înseamnă că nu puteam duce la capăt ceea ce mi-am propus. Am continuat, am tras cât am putut, în ultimele șapte ore din păcate am făcut abia 30 de kilometri. Mai am un pic de recuperat, să mă ridic la un nivel mai sus, dar am trei luni de când nu am mai făcut deloc antrenament și e normal să ajung la dureri.

Cât ai alergat în 24 de ore?

Momentan calculele arată că sunt 142 de kilometri. Ținta era 100 de kilometri, acesta era proiectul ”Autism 24 de ore – Marea Neagră”. Deci mi-am atins obiectivul. S-a ținut în izolare date fiind condițiile de Covid-19. Vă spun sincer că sunt mulțumit de ceea ce am realizat, în condițiile în care nu sunt pregătit. Eu zic că mi-am făcut treaba pe parte de suplimente de nutriție, aici contează foarte mult. Nu am avut probleme, nu am avut scaune proaste, a fost destul de OK.

Care a fost cel mai greu moment în cele 24 de ore de cursă?

Prima etapă de 20-30 de kilometri, până îți intri în ritm. În urma tuturor experiențelor pe care le-am avut mi-am dat seama că eu sunt o persoană de distanțe lungi și am observat că îmi revin după această perioadă, intru într-o altă etapă a organismului. Trec peste anumite praguri și mă simt mult mai bine după 30-40 de kilometri, chiar pot să-i dau un pic mai puternic. Acum am avut o altă tactică, total diferită de celelalte 24 de ore pe care le-am avut, chiar dacă am ieșit mai puțin. Nu am avut o stare de somnolență, nu am căzut, m-am ținut pe picioare. Acesta a fost obiectivul meu. Am avut două ore pierdute per total, cu 10, 30, 40, de minute. Am schimbat papucii, șosetele. A trebuit să-i schimb, pentru că am avut piatră cubică, am avut asfalt, off-road. Am schimbat patru perechi de încălțări, două de asfalt și două de piatră. Le-am folosit pe toate, pentru că era important ca piciorul să se simtă confortabil. Mi-am dat seama în urma experiențelor mele anterioare, când îmi strângeam foarte tare șireturile. Acum am dat mult mai lejer, relaxat total, nu m-am complicat.

Am văzut că și fetița ta a alergat alături de tine atunci când ai ajuns acasă, sâmbătă seară.

Când am ajuns acasă, aseară, fetița mea era foarte fericită. Nu știa cum să intre în ritm cu mine, mă aștepta, striga la mine, hai mai repede! Este foarte energică, m-am bucurat să o am alături.

Știu că ai întâmpinat ceva probleme în prima parte a cursei, cu un echipaj de poliție.

Cred că domnul care deține lacul Ciorbești, unde am alergat prima parte, a anunțat Poliția. Dar am înțeles și noi, le mulțumim că au fost și ei înțelegători. Am acceptat să părăsim locația, după ce ne-au spus că nu e voie. Deși la o activitate fizică în timpul zilei se dă voie, dar nouă ne-au spus că nu avem voie. Le-am arătat declarația, dar au spus că legea nu ne dă voie. Eram 3 persoane, nu mai multe, dar am părăsit locația și am venit să alerg în jurul casei. Și totul a fost în regulă.

A fost un moment în cele 24 de ore în care ai vrut să renunți?

Nu am avut niciun moment intenția de a renunța. Multă lume mi-a pus această întrebare, la fiecare concurs. Vă spun cu sinceritate, nu este vorba de eroisme, dar nu-mi stă în caracter să renunț. Indiferent de cât de mari sunt durerile. Am avut o bășică la degetul mic, unghia s-a ridict, dar asta e, merg mai departe. Asta nu prezintă un obstacol în tentativa mea de a-mi duce cursa la bun sfârșit.

Care este primul lucru pe care îl ei face după cursă?

Sincer, cea mai importantă este baia, dușul. Voi sta un pic în apă rece, pentru aducerea corpului la o temperatură optimă, mai scăzută. Acum corpul este foarte încins, nu mai spun articulațiile, musculatura este inflamată. Nu știu cât voi dormi după cursă. Am mai avut cursa Iași – Botoșani și mă gândeam atunci pe traseu că voi dormi foarte mult. Și am dormit doar jumătate de oră. Acum poate mai mult din cauza durerilor.

Alin, transmite-le un mesaj copiilor cu autism pentru care ai făcut acest gest!

Am făcut acest gest cu drag, din toată inima. Nu am vrut să impresionez cu nimic. În sufletul meu e o mare luptă. Eu sunt mai mult decât fericit pentru faptul că sunt sănătos, că am capacitate de gândire, mâinile și picioarele le pot coordona cu bine. Știm cu toții că acei copilași cu autism au probleme de coordonare și dizabilități, haideți să ne gândim un pic la durerea lor! Starea lor e de două ori mai mare decât am face noi un efort fizic sau o reclamă pentru a-i ajuta. Le doresc din tot sufletul să aibă parte de această platformă pe care dorește să o implementeze Adrian, organizatorul acestui eveniment și să aibă parte toți copilașii cu autism de acea platformă.

Ionuț Pârju, 130 de kilometri printre mașini, copii cu bicicleta. ”Campion nu ești prin cuvinte, ci prin fapte. Campion înseamnă să-ți dovedești limitele”

”Sunt fericit, acum chiar vreau să mai fac o sută de kilometri. Am alergat 24 de ore, ieri de la 10 dimineață până la 9 seara am făcut 100 de kilometric, cu mici pauze de hidratare, iar dimineață de la 6 jumătate încă 32 de kilometri până la ora 10. Pentru mine este un record. Am alergat în cartier la mine, în zona Gării, și pe loc drept și în pantă”, a declarat Ionuț Pârju, pentru care prima jumătate a cursei a fost mai facilă, până a intervenit starea de obseală: ”A fost greu, dar frumos. Am fost focusat pe primii 100 de kilometric. Am zis că nu mă culc până nu fac 100 de kilometric. Mi-am impus din prima. Primii 50 de kilometri i-am dus relaxat, am zis că fac chiar 200. Dar după aceea a fost mai greu, corpul nu mai are energie, oboseala este mai mare. De la 70 de kilometri încolo fiecare kilometru a fost dublu sau triplu efortul. A fost și ploaia torențială de sâmbătă seară. Am alergat printre mașini, printre oameni, printre copii aflați pe bicicletă, unul chiar era să dea peste mine. Dar m-am focusat pe ceea ce aveam de făcut. Poliția nu m-a oprit, am avut la mine declarația pe propria răspundere, lângă numărul de concurs. Mariana (n.r. Mariana Pârju, soția lui Ionuț) m-a ajutat enorm, mi-a mai făcut un masaj câte 10 minute. Cimentul e dur, articulațiile dor, dar totul pleacă de la psihic. Aseară, după primii 100 de kilometri am zis că mai alerg dimineață cât mai pot. Voiam încă 10, dar am făcut 32. Sunt foarte mulțumit, obiectivul meu a fost să fac 100. Nu a fost niciun moment să renunț. Eu sunt foarte motivat, când vreau să fac ceva, fac sută la sută. Nu mă interesează urmările, că mă ia cârcelul… așa am alergat. Strâng din dinți și duc cursa la final”.

Ionuț spune că a făcut acest gest din suflet, pentru copiii cu autism. Și că un campion se cunoaște după fapte, nu după vorbe. Iar Mariana și Ionuț Pârju sunt o familie de campioni!

”Am făcut acest gest pentru copiii cu autism, pentru că ei suferă toată viața. Eu sufăr doar acum și după aceea mă refac. Am vrut să fac ceva pentru ei, dar și pentru mine, pentru sănătate, pentru numele nostru. Campion nu ești prin cuvinte, ci prin fapte. Campion înseamnă să-ți dovedești limitele. Eu sunt foarte mulțumit că am dat maximum și am depășit 100 de kilometri”, a mai spus Ionuț Pârju, în vârstă de 35 de ani.

Medicul stomatolog Bianca Ioana Scarlat, 104 kilometri la primul său ultramaraton

O frumoasă surpriză la acest ultramaraton a fost medicul stomatolog de doar 27 de ani Bianca Ioana Scarlat, care a atins borna celor 100 de kilometri deși a fost la prima sa experiență de acest gen.

”Eu sunt alergătoare de un an de zile, iar în viața de zi cu zi sunt medic stomatolog. Îmi doream foarte mult să fac un ultramaraton, era obiectivul meu pe 2020, dar neavând unde să merg am zis să încerc să mă înscriu la competiții online. Am intrat pe grupurile noastre de alergări, iar după o săptămână am decis să mă înscriu. A fost un challenge pentru mine, am vrut să văd dacă pot să ating 100 de kilometri în 24 de ore. În primul rând m-am înscris pentru o cauză nobilă, pentru copiii cu autism. Am alergat pe Splai Bahlui, am luat startul la ora 10 dimineața, iar până la 10 seara am alergat 72 de kilometri. În total am făcut 104 kilometri și m-am clasat în prima parte. Dimineața, la ora 6 am ieșit și am făcut diferența până la 104. Am încercat să nu adorm, am încercat să mă mai plimb prin apartament, pentru că nu știam cum va reacționa organismul. Am stat jumătate de oră cu picioarele în apă rece, dar oboseala m-a ajuns și am adormit vreo cinci ore. Dar dimineață, surprinzător, am fost destul de bine. Mai aveam patru ore la dispoziție în care să fac vreoo 30 de kilometri, am intrat puțin în panică, dar a fost OK. A fost primul meu ultramaraton. Cursa aceasta mi-a arătat cât de puternică sunt și până unde pot merge cu ambiția și voința mea”, a declarat pentru Radio HIT medicul stomatolog Bianca Ioana Scarlat, care a fost asistată de Doru Munteanu, un experimentat ultramaratonist ieșean: ”Doru Munteanu mi-a fost alături, el m-a pregătit, de la plan de alimentație până la tabel făcut pe kilometri pe oră. El a venit la un moment dat, a tras de mine, a alergat cu mine, iar dimineață la ora 5 Doru era pe Bahlui și m-a ajutat foarte mult”.

Ioana Cozma, moment critic la kilometrul 95. Cum a trecut peste acest impas
La primul ultramaraton s-a aflat și Ioana Cozma, asistent kinetoterapeut și voluntar la Serviciul de Ambulanță. În vârstă de 28 de ani, Ioana a reușit să alerge 102 kilometri, deși la borna 95 a fost la un pas de abandon, din cauza durerilor mari la genunchi. ”Ideea de a participa mi-a venit după ce am aflat de această campanie pe Facebook, Autism 24h. Și fiindcă nu am mai participat, mi-am spus să încerc. Eu sunt kinetoterapeut și am lucrat cu copiii cu autism, iar acum este o ocazie bună să-i ajut pe acești copii. Am mai participat la concursuri, dar cel mai mult am alergat 21 de kilometri, la un semimaraton. La început a fost greu, dar având prietenii aproape am trecut ușor peste. Și am alergat în cele din urmă 102 kilometri”, a spus Ioana Cozma, care a ținut să mulțumească unei persoane care a ajutat-o să treacă peste un moment dificil, în care a fost la un pas de abandon: ”La kilometrul 95 am vrut să abandonez, mă durea foarte tare genunchiul și voiam să abandonez. Dar a venit o doamnă alături de mine și m-a ajutat să trec peste. M-a încurajat, mi-a spus că sunt o luptătoare și că sunt pe ultima sută de metri. Am alergat împreună cu doamna Camelia Pohoață încă 5-6 kilometri după aceea. Vreau să-i mulțumesc în mod special pentru ajutor, dar și lui Doru Munteanu, care m-a ajutat mult”.
Și tot la primul ultramaraton s-a aflat și Alexandru Bacoșcă, acesta reușind să ducă la bun sfârșit cursa și să bifeze suta de kilometri, ca și colegii săi participanți de la clubul ACS AtletIS.

(Narcis POHOAȚĂ)