Dosarul incendiului de la Spitalul Piatra Neamț ajunge în instanță la 5 ani de la tragedie
Miercuri, 23 aprilie, are loc primul termen de judectă în cazul incendiului de la Spitalul Județean Neamț, din noiembrie 2020, în care nouă pacienți au murit.
„Astăzi de la ora 11:00, la Piatra Neamț (judecătorie) se desfășoară primul termen de judecată (camera preliminară) în cazul incendiului de la Spitalul Județean Piatra Neamț”, a anunțat avocatul Adrian Cuculis.
Dosarul penal are o o vechime de 5 ani și ajunge în instanță unde o serie largă de responsabili sunt chemați la apel să răspundă.
Procurorii au finalizat cercetările în dosarul incendiului de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț în februarie și au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două persoane, precum și a spitalului de urgență.
Procurorul de caz spune că cele două persoane inculpate nu au luat măsurile necesare pentru îndepărtarea din salon sau stingerea lumânării tip candelă care ardea pe noptiera unui pacient aflat în agonie.
În rechizitoriu, procurorul a reținut că inculpatele nu au respectat obligațiile și măsurile specifice de securitate și sănătate în muncă aplicabile domeniului în care își desfășurau activitatea și au tolerat existența timp de aproximativ 2 ore și nu au procedat la stingerea ori îndepărtarea din salon a unei lumânări tip candelă care ardea pe noptiera unui pacient.