CTP Iași – Locul II la Eficiență în Transport Urban, Gala Tranzit 2025
Compania de Transport Public Iași (CTP Iași) a obținut locul al II-lea la nivel național pentru Eficiență în Transportul Urban, în cadrul Galei Tranzit 2025 – evenimentul de premiere al operatorilor de transport persoane, desfășurat la Cluj-Napoca.
Gala Tranzit este unul dintre cele mai importante evenimente din România dedicate industriei transportului de persoane, reunind anual operatori publici și privați, experți și autorități din domeniu. La această ediție, CTP Iași a fost prezentă ca model de bune practici, prin directorul general, Cristian Stoica, care a prezentat proiectul privind sistemele anticoliziune implementate în oraș – o inovație ce crește siguranța pasagerilor și a conducătorilor de autobuz.
Premiul confirmă angajamentul CTP Iași pentru dezvoltarea unui transport public modern, eficient și sigur, prin investiții în tehnologii inteligente, digitalizare și sustenabilitate. Anul acesta, compania a urcat o treaptă față de Gala Tranzit 2024, când a ocupat locul al III-lea, depășind orașe importante precum Sibiu și Constanța.
„Suntem onorați de această recunoaștere națională, care reflectă munca întregii echipe și angajamentul față de comunitatea ieșeană. Continuăm să investim în siguranță, confort și eficiență, pentru ca transportul public din Iași să rămână un model de dezvoltare urbană sustenabilă”, a declarat Cristian Stoica, directorul general al CTP Iași.
Compania mulțumește echipei pentru profesionalism și devotament, partenerilor pentru colaborare și tuturor ieșenilor care aleg zilnic transportul public. Împreună, contribuim la un oraș mai verde, mai conectat și mai eficient.