Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Cod galben de ploi torențiale și vijelii în România

  • aprilie 24, 2025
  • Diana Nechita

Un cod galben de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi căderi de grindină este valabil joi de la 12:00 şi până la ora 21:00, în Banat, Crişana şi vestul Transilvaniei.

Vineri vremea va fi instabilă local în zonele montane şi în sud-estul ţării, anunță meteorologii.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru zone din vestul ţării.

„În Banat, Crişana şi vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…60 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/metrul pătrat şi izolat de peste 40 l/metrul pătrat”, anunţă ANM.