Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

HIT play live

Green Arrow

Clinică de Chirurgie Plastică şi Arsuri, inaugurată la Iaşi, la opt ani de la debutul lucrărilor

  • octombrie 16, 2019
  • Narcis Pohoata

Clinica de Chirurgie Plastică şi Arsuri de la Iaşi, care va funcţiona în cadrul spitalului Sfântul Spiridon, a fost inaugurată miercuri, după opt ani de la începerea lucrărilor, investiţia ridicându-se la 50 de milioane de lei.

La eveniment au fost prezenţi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, autorităţi locale şi judeţene, dar şi parlamentari ai PNL şi PMP.

Noua clinică de la Iaşi măsoară 2.500 de metri pătraţi şi va avea cinci paturi pentru tratarea cazurilor grave, alte 15 paturi destinate pacienţilor cu arsuri pe 20 la sută din suprafaţa corpului şi încă cinci paturi pentru tratamentul post-operatoriu.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus că fondurile necesare investiţiei au fost asigurate atât de la bugetul de stat, cât şi din finanţări de la Banca Mondială.

Pintea a precizat că în acest moment există 13 paturi pentru tratarea pacienţilor cu arsuri grave la Bucureşti, alte două la Braşov, cinci la Timişoara, plus zece paturi în Capitală pentru pediatrie.

Conducerea spitalului ieşean susţine că întreg corpul medical de la clinica inaugurată miercuri a urmat stagii de perfecţionare la Paris şi Lyon.

La evenimentul de la Iaşi a fost prezent şi preşedintele Asociaţiei Colectiv, Eugen Iancu.

Managerul Spitalului Sfântul Spiridon Iaşi, Ioan Bârliba, a declarat că îşi doreşte ca unitatea să devină Centru de Arşi, el spunând că, deocamdată clinica va funcţiona cu 164 de angajaţi.

Lucrările de consolidare a clădirii în care funcţionează noua clinică de Arşi de la Iaşi au început în 2011, lucrările fiind finalizate în anul 2016. Fondurile pentru dotarea cu aparatură au fost asigurate abia în ultimii doi ani, iar din acest motiv unitatea a fost inaugurată la opt ani de la începerea lucrărilor.

News.ro