Ciolacu: Rămân aici. Dar nu pe scenă. Nu în frunte, ci în rând
Ciolacu spune că astăzi este timpul ca alți colegi de-ai lui să preia conducerea, să ducă PSD mai departe, spre un partid modern, mai adaptat realității în care trăim, dar care să rămână aproape de oameni.
„Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoștință și respect față de toți cei care mi-au fost alături în acest proiect. A fost o onoare să conduc partidul care a dus România în NATO. Partidul care a deschis ușile către Uniunea Europeană. Partidul care a pus, recent, și ultimul punct pe harta integrării europene, prin intrarea în spațiul Schengen. Nicio altă forță politică din această țară nu are în istoria sa realizări legate atât de solid de progresul national. De aceea, PSD rămâne cel mai puternic brand politic românesc de care noi, social-democrații, și toți cei care ne susțin trebuie să fim mândri și de care să nu ne îndoim vreodată. Am trăit împreună ani plini. Am avut parte de succese, dar și de momente în care, cu siguranță, am greșit. Dar niciodată nu am vrut să fac rău țării mele și românilor. Asta a fost și va rămâne credința mea”, susține Marcel Ciolacu într-un mesaj postat pe Facebook.