Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

HIT play live

Green Arrow

Călin Popescu Tăriceanu: Doamna premier să înţeleagă că maniera de a duce targa pe uscat o perioadă este defavorabilă/ Trebuie ştearsă impresia de lipsă de competenţă/ Nu poţi să fii şi cu slănina în pod şi cu buzele unse

  • august 14, 2019
  • Narcis Pohoata

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a vorbit în exclusivitate pentru MEDIAFAX despre problemele din arcul guvernamental şi ce se întâmplă după 20 august, dacă PSD nu răspunde solicitărilor ALDE. Tăriceanu a vorbit şi despre cum va arăta campania la prezidenţiale cu doi candidaţi din coaliţie, dar şi ce se întâmplă cu relaţia cu Pro România.

Principalele declaraţii:

  • “E nevoie de un program de guvernare regândit pe baza programului de guvernare care a fost votat în Parlament, o asumare a obiectivelor care se pot realiza până la termen, o propunere de noi obiective, o reformă a unor instituţii ale statului şi nu în ultimul rând o restructurare a echipei guvernamentale care să şteargă această impresie de lipsă de competenţă, care trebuie să recunoaştem, planează asupra guvernului existent. Pentru acest lucru este nevoie de un vot în Parlament”
  • “Este nevoie de un gest puternic, de forţă, care să arate hotărârea premierului, capacitatea de a fi liderul acestui partid şi de a fi liderul Guvernului, de a impune o linie de guvernare. Senzaţia mea este că în momentul de faţă Guvernul funcţionează, poate nu numai guvernul, instituţiile care ţin de administraţia centrală, funcţionează din inerţie”
  • “Nu vreau să fac parte dintr-o guvernare impotentă. Am auzit şi alte expresii de genul “câinele nu pleacă de la măcelărie”, eu vreau să îi anunţ: colegii mei sunt vegetarieni”
  • “Eu nu vreau să plecăm în Opoziţie, dar dacă o să văd că guvernarea se poticneşte şi nu poate să ofere cetăţenilor ceva care să merite, să justifice continuarea guvernării, noi nu suntem dispuşi la infinit să cauţionăm promisiuni”
  • Remanierea o faci din mers, o faci cu preşedintele, preşedintele poate să fie de acord sau poate să nu fie, (…) nu ai libertatea necesară pe care ţi-o acordă o restructurare pe care o treci prin Parlament.
  • Guvernul acesta nu s-a distins prin nişte acte de bravură sau realizări deosebite şi eu cred că a venit momentul să ne gândim la aceste chestiuni care ţin de realitatea politică.
  • Eu am acordat foarte multă încredere colegilor noştri, pe baza promisiunilor care au fost făcute, dar această încredere, în anumite momente, începe să nu mai funcţioneze. De ce? Fie constat că există o agenda dublă, paralelă, fie o incapacitate de a transpune în practică angajamentele care s-au luat. Şi atunci trebuie să iei o anumită atitudine.
  • Cei care gândesc că timpul rezolvă de la sine fac o mare greşeală, timpul nu face decât să agraveze problemele şi suntem în momentul de faţă confruntaţi cu o serie de situaţii la care nu poţi să mai dai nişte explicaţii care să fie credibile, ce poţi să spui după, peste doi ani şi jumătate, că niciun proiect major de infrastructură nu a pornit?
  • Politic, mie mi se pare şi greşit, dai bani pentru funcţionarea serviciilor şi tai de la învăţământ, tai de la investiţii, fonduri europene, cercetare, nu cred că a scăpat vreun minister fără tăieri.
  • Mediafax
  • Interviul integral, pe Mediafax (https://www.mediafax.ro/politic/interviu-integral-calin-popescu-tariceanu-doamna-premier-inteleaga-maniera-duce-targa-uscat-perioada-defavorabila-stearsa-impresia-lipsa-competenta-poti-fii-slanina-pod-buzele-unse-unii-au-dubla-18278619)