Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

HIT play live

Green Arrow

Aurora Liiceanu: „Micro-celebrități. Nu toți microbii cred că sunt botezați”

  • iulie 03, 2020
  • Cincu Violeta

Din seria de autor „Aurora Liiceanu”, Editura Polirom, Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat

Radio HIT și Editura Polirom demarează seria de interviuri cu autorii și traducătorii Editurii Polirom. Aurora Liiceanu, cunoscuta scriitoare a vorbit la Radio HIT despre cartea scrisă, despre celebritățile de astăzi și… mai multe veți descoperi în interviu.

Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat

Astăzi, când celebritatea este considerată ca fiind echivalentă cu succesul în viață, cine mai vrea să fie anonim? Oamenii își postează opiniile și fotografiile pe rețelele de socializare, în speranța că le vor vedea cât mai mulți și că vor ajunge astfel vedete, chiar dacă la nivel micro. Când aceasta e mentalitatea dominantă, o atitudine ca a Gretei Garbo poate părea de neînțeles. Cea care strălucea pe ecrane în anii 1920-1930 era renumită pentru insistența cu care își apăra viața privată de indiscreția jurnaliștilor și a fanilor: nu dădea interviuri și nici autografe, nu participa la premierele filmelor sale, nu permitea să fie fotografiată pe stradă. Intrigată de personalitatea ei, Aurora Liiceanu face o analiză fenomenului celebrității, de la imaginea pe care vedetele aleg să o prezinte publicului, până la avantajele materiale și costurile psihologice ale faimei. În seria de personaje celebre îl regăsim pe Jack Spintecătorul, cel căruia nimeni nu i-a văzut vreodată chipul, dar și vloggeri de succes ca Zoella sau Selly.

Dacă întrebi tinerii din ziua de astăzi ce filme au văzut cu Greta Garbo ți se răspunde „Cine este Greta Garbo?”.

Aurora Liiceanu: Mă așteptam la asemenea răspuns. Greta Garbo deja, deși nu a murit de foarte multă vreme, este o personalitate care deja a intrat în istoria cinematografiei. În general, tinerii nu se prea pricep la istorie și nici nu prea îi interesează istoria. Dacă e să ne gândim la motivația de cunoaștere. Așa că mi se pare normal ca ei habar să nu aibă cine a fost Greta Garbo și nici să vadă un film cu Greta Garbo. Care văd că nici nu se dă.

Ce a avut atât de special Greta Garbo?

Aurora Liiceanu: Ea a prezentat o altă aparență de femeie. O altă imagine a feminității care nu exista pănă la ea. Buclele și o feminitate oarecum frivolă care exista înainte a dispărut prin prezența ei. Era – nu mai potolită, mai echilibrată. Transmitea răceală, și nu drăgălășenie de tip glamour de la Hollywood. Lucrul acesta a impersionat foarte mult și a modificat comportamentul și felul în care se prezentau publicului actrițele de la Hollywood. Tinerii ar trebui să știe că ea este o personalitate care a marcat în lumea filmului mut. Filmul mut prin anii 30 a dispărut, a apărut sonorul. În ziare scria „Greta Garbo vorbește”. Jucând în filme mute… a fost o mare schimbare când s-a trecut la filmul sonor. Într-un fel, lucrurile se mișcă în istoria cinematografiei.

Sindromul Greta Garbo, cum l-ați descrie?

Aurora Liiceanu: L-aș descrie că pune această problemă… Înainte de pandemie, sociologii, cei din științele sociale, au spus că trăim într-o epocă în care există cultul celebrității. Nimeni nu mai vrea să fie anonim, toată lumea își dorește recunoaștere socială. Nu ai un raport personal, intim, tu cu tine, ci tu cu lumea. Și vor să se impună publicului prin prezență fizică. Asta a presupus un fel de expunere la public exagerată, ajungând la exhibiționism. Nu mai vorbesc de dezbrăcarea actrițelor și felul în care se perzentau în fața publicului. Pur și simplu, nevoia de a fi permanent în admirația publicului. Mi s-a părut că ceea ce am scris eu e deja istorie. Astăzi, acest lucru nu se prea mai poate realiza cu ușurință. Actorii, actrițele, cei din showbiz sunt din ce în ce mai disperați de faptul că legătura lor cu publicul, prezența lor în public a scăzut până să nu mai fie deloc. Ce va face publicul? Îi va mai ține minte? Dacă noi ne vom întoarce la o epocă normală, în care ei se vor prezenta în public și vor apărea și fizic. Nu numai pe ecrane. Asta e o problemă. Ce va face publicul? Îi va mai ține minte? Greta Garbo este interesantă pentru că s-a retras de pe scenă, în culise, la 35 de ani. Într-un fel, a fost un efect paradoxal. Deși s-a retras și a vrut să fie anonimă, să nu mai apără în ziare, în printuri, cu figura ei. Lumea era extrem de frustrată de faptul că nu știa ce face ea, cum trăiește. În loc să fie uitată de public, ea a continuat foarte multă vreme, până când a murit, să fie o prezență publică, prin poze găsite, prin aeroport, călătoriile ei. Nu a fost lăsată de public. A rămas celebră expresia: „Vreau să fiu singură”. Ea nu a vrut să fie singură. A vrut să fie lăsată în pace. Să nu se mai ocupe jurnaliștii de viața ei. Într-un fel, așa a și trăit, într-un fel de anonimat.

Un anonimat în care cecurile ei nu erau onorate pentru că semnatura valora prea mult. Ce diferență există între putere și faimă? Președintele e faimos sau celebru? Și avem și celebritățile create de presă. De exemplu, Vulpița!

Aurora Liiceanu: Vulpița! Dar și ascendentele. Cine era Mona Gabor? Nimenea. Din nimenea a ajuns în ziare. Sigur că publicitatea smintește mintea. Unii oameni nu mai pot să coboare într-o existență banală, anonimă. Își doresc cu ardoare să nu piardă din mână publicul. Și fac tot felul de mărturisiri jenante, intimiste. Care jenează foarte mult, e adevărat. Publicul este, să spun așa, o realitate extrem de volatilă și efemeră și miscătoare și dinamică. Odată te adoră și apari peste tot. Pe urmă te uită și apare altcineva. Începe competiția pentru a te impune publicului și a pune în umbră alte personalități care au fost considerate de public importante și care se pierd. Exact ca fluturii în jurul lămpii.

Sa analizăm starizarea actuală de către media. E cumva o supraofertă care nivelează tot?

Aurora Liiceanu: La un moment dat se produce o masă, cu diferite contribuții privind recunoașterea socială sau prezența în public, de oameni. Această masă de oameni sunt ca o pleiadă de fluturi care zboară în jurul lămpii. Foarte puțini ajung să rămână. În perioada în care a trăit și a fost la mare cotă Garbo, nu exista internet, YouTube, Zoom, Twitter, toată această pleiadă de posibilități. Dar aceste posibilități, multe diversifică lumea celebrităților. În ziare au apărut coloane cu celebrități, titluri. Oamenii sunt foarte curioși. Există, psihologic, o bună întâlnire între curiozitatea oamenilor și nevoia personalităților de a avea public și exbitionism.

Greta Garbo în viața reală… ce rămâne?

Aurora Liiceanu: Nu rămâne nimic. Rămâne o imagine. A proiecta pe cineva ca să populeze mentalul, imaginația, este o realitate imaterială. José Ortega y Gasset spunea că femeile frumoase sunt ca obiectele turistice, le vezi, dar nu sunt tangibile. A deveni celebru din cineva care nu e celebru. Sunt foarte multe concursuri, experții din media spun… Fii eroul nostru, fii cineva, ești cel mai bun. Se alimentează sistematic faptul că ești cineva, nu o banalitate. Asta mobilizează oamenii. Concursurile care se fac. Nu se spune românii au talent. Corect ar fi să se spună unii români au talent.

Dacă ar fi să reactualizați sindromul Greta Garbo, să-l aduceți în 2020, cum l-ați upgrada?

Aurora Liiceanu: E adevărat că foarte multă lume care gravitează în jurul acestor personalități caută și ei bucățica lor de celebritate. Fenomenul este foarte interesant. Pentru că și aparținătorii, cum s-ar spune în termeni moderni, încep să-și dorească celebritatea. Nu vedeți că în ziar apare tata, unchiul, copilul unei persoane cunoscute? Toți aceștia se impun publicului cu dorința și voința celor care sunt importanți. Cineva ar putea să facă un studiu despre cum se împing surorile către celebritatea aceasta de tip media. Ele nu au niciun merit, dar acea persoană este sora lui cutare. Este un mare paparazzo care spune că „eu din nimenea fac o celebritate”. Pentru că, în momentul în care te prezinți în ziare și la televizor și aleargă jurnaliștii după tine și te expui publicului, în momentul acela devii cineva din nimeni. Pentru că e plină lumea de Ramone Gabor.

În același timp, un sociolog francez spunea că înainte în viața publică intrai cu o carieră, cu o expertiză, acum intri gol și capeți bani, declarațiile tale sunt cotate ca ale unui expert, deși nu ești.

Aurora Liiceanu: Mecanismele psihologice sunt foarte misterioase. Oamenii totuși se recunosc în Ramona Gabor sau în alte celebrități din astea sau persoane mediatice. Și ele sunt nimeni. Și într-un fel sunt atrași de cei care sparg această gheață și se impun. Acesta este un mecanism misterios pentru că, într-adevăr, dacă o celebritate este de neatins, oamenii se uită așa ca la un sfinx, ca la o chestie nemaipomenită. Însă nu-și pun problema că sunt ca ei. Că sunt același om, ca oricare altul. Celebritatea atrage foarte mult oamenii de pe stradă. Toți se bagă să discute. Ca și cu pandemia. Toți vorbesc despre pandemie, deși nu știm nimic sigur. Totuși, să zicem că le dăm dreptul doctorilor care se ocupă de boli infecțioase, dar își dau cu părerea oameni care nu au nicio legătură.

Marcel Pavel, care este considerată o persoană celebră în România, a avut cel puțin două declarații contradictorii. A râs de ceea ce se numește SARS-COV-2 și îl urmăresc mii de oameni. Și iată că s-a îmbolnăvit.

Aurora Liiceanu: Pentru că a fost un gest exact de genul acesta, de a te impune publicului și de a atrage atenția publicului. Ei spun că nu o fac, dar de fapt nu sunt sinceri. Pur și simplu o fac. Aș vrea și eu să văd că unul spune: „Îmi pare foarte rău, nu este de domeniul competenței mele. Sunt un om obișnuit și opinia mea nu are nicio valoare”. Dar nu! Toată lumea își dă cu părerea pentru că au nevoie să se dea măreți, să fie cineva, să iasă din anonimat. Nu ați văzut că se iau interviuri la vecini, la rude, la femeia de serviciu. Nimeni nu se retrage, toată lumea își dorește să apară.

De ce?

Aurora Liiceanu: Pentru că au nevoie de acest cult al recunoașterii sociale. Pentru că s-au schimbat interiorul și subiectivitatea unui individ. Individul vrea neapărat să iasă pe scena lumii. Toți vor asta.

Ce v-a uimit atunci când v-ați documentat și ați scris volumul Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat?

Aurora Liiceanu: Știți că la un moment dat cineva ar fi spus că Aristotel a fost unul, dar armate întregi de cercetători, filosofi și așa mai departe au trăit de pe urma lui Aristotel. E ceva adevărat în asta. Așa se întâmplă și în cazul cu Greta Garbo. Sunt o droaie de articole, este un site GarboForever, există un public conturat, care este legat numai de Greta Garbo. Cum îmi spunea mie, spre exemplu, și nu greșesc, Radu Cosașu, că „eu sunt casablanchist”, adică îi plăcea foarte mult „Casablanca” și există un grup de oameni care sunt pasionați de „Casablanca”. Greta Garbo a creat o lume de admiratori. Istoricii, oamenii care citeau, interesați de artă, de film se învârt în jurul persoanei ei. Această persoană generează realități până la urmă.

O carte care merită citită pentru că navigați între Greta Garbo și Jack Spintecătorul, o carte care trebuie citită pentru că arată că Greta Garbo a acceptat să-și schimbe dinții, să slăbească, a acceptat umilințele. Dar a acceptat foarte multe pentru a ajunge un star.

Aurora Liiceanu: E adevărat, dar dacă ne uităm pe internet și ne documentăm vedem că ea nu a lăsat numai o prezență, o persoană importantă a lumii cinematografice, a lăsat și o droaie de bunuri, de haine, de poșete, de obiecte care se tot vând și sunt căutate de către colecționari. Spre exemplu, este un tip care adună nasturi de personalități. Dă o droaie de bani pe nasturii lui Napoleon. Acesta este un fenomen foarte interesant.

Dacă ar fi să vă uitați la peisajul anilor postdecembriști, ce celebritate are potențialul de a trece timpul așa cum a făcut-o Greta Garbo?

Aurora Liiceanu: Cred că există foarte puțini care se pot impune. De exemplu, s-a spus că a fost acea distribuție de aur în teatru, în Caragiale. Au fost actori foarte mari care totuși rămân. Dar eu sunt convinsă că nici Marcel Pavel, nici Loredana, nici cine vreți – toți o să se ducă în neant. Nu văd la ora actuală o personalitate. Poate și pentru că prezentul nu se impune. Noi creăm post-mortem idoli. Dar, una peste alta, de asta este și foarte mare competiția, pentru că apar tot felul de steluțe, pentru că nu poți să le spui megastaruri. Și nici măcar steluțe. Care dau din coate și luptă ca să se impună publicului. Sigur că asta înseamnă și bani, pentru că nimeni nu își dorește o celebritate cu buzunarele goale. De asta se spune în sociologie microcelebritate. Pentru că sunt exact ca lumea microbilor. Nu toți microbii cred că sunt botezați.

Sursa foto-Bookhub