Radio Hit

Playlist

DERMOT KENNEDY - Power Over Me

LENKA - The Show

SALT - N

HIT play live

Green Arrow

ALERTĂ ANM: Ploi şi vijelii de miercuri până vineri. Canicula persistă/ Care sunt judeţele afectate

  • august 14, 2019
  • Narcis Pohoata

Meteorologii au emis o informare valabilă în toată ţara de miercuri, de la ora 9.00, până vineri dimineaţa. Potrivit acesteia, se vor înregistra ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină.

Potrivit ANM, informarea meteorologică este valabilă de miercuri, de la ora 9.00, până vineri, la ora 9.00, în toată ţara.

Specialiştii anunţă că se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină.

„Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat şi în restul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp”, au transmis reprezentanţii ANM.

Meteorologii susţin că pe parcursul zilei de miercuri, disconfortul termic şi canicula vor persista în sudul, estul şi centrul ţării.