Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

HIT play live

Green Arrow

Agentul lui Mircea Lucescu, în direct la Radio HIT despre prezentarea lui ”Il Luce” la Dinamo Kiev

  • iulie 29, 2020
  • Narcis Pohoata

Arcadie Zaporojanu, agentul antrenorului român Mircea Lucescu, a declarat la Radio HIT că tehnicianul în vârstă de 75 de ani va fi prezentat oficial joi după-amiază la noua sa echipă Dinamo Kiev.

”La semnarea contractului, miercurea trecută, s-a stabilit clar că prezentarea domnului Mircea Lucescu în fața mass-media va avea loc pe data de 30 iulie, adică atunci când vor reveni din vacanță jucătorii lui Dinamo Kiev. Deci joi va avea loc prezentarea oficială. Lotul vine joi, când va fi vizita medicală, după care încep antrenamentele până pe 20 august, când are loc prima etapă din campionat. Iar pe 24 august este programată Supercupa Ucrainei cu Șahtior”, a declarat Arcadie Zaporojanu.

Acesta a negat faptul că Mircea Lucescu ar fi demisionat la câteva zile după ce a semnat cu Dinamo Kiev. ”Nu s-a pus niciun moment problema ca nea’ Mircea să demisioneze. În presă a fost publicată o scrisoare privată a lui nea’ Mircea, în care dumnealui își exprima acea stare de spirit și spunea că dacă venirea lui la Dinamo aduce prejudicii clubului atunci el se dezice, nu e o problemă. Dar nu s-a pus problema în niciun moment să demisioneze. A fost o corespondență privată a lui nea’ Mircea, care a nimerit în presă mult mai devreme. Iar Igor Surkis i-a răspuns tot în aceeași zi, adică sâmbătă”, a mai spus Zaporojanu, care a explicat că gestul lui ”Il Luce” de a pune un buchet de flori la monumentul lui Valeri Lobanovski a fost extrem de apreciat: ”Nea’ Mircea a făcut acest gest sincer pentru un titan al fotbalului european și ucrainean. A fost un gest de respect al unui titan în viață al fotbalului pentru un alt titan Valeri Lobanovski”.

Cât privește unele opinii potrivit cărora tehnicianul român a greșit mergând la Kiev după 12 ani petrecuți la rivala Donețk, Arcadie Zaporojanu a punctat că mulți fotbaliști și antrenori au decis la fel în istoria fotbalului: ”Analogii din acestea în istoria fotbalului au fost multe. Chiar și în cariera lui Mircea Lucescu au fost astfel de treceri. Cu trecerea de la Galatasaray la Beșiktaș, cu trecerea de la Dinamo la Rapid. Și cazuri au mai fost. Nu-l deranjează, mai ales că acum patru ani s-a despărțit de Șahtior, apoi a fost la Zenit și la Naționala Turciei. Și de ce să nu iei în calcul o provocare la Dinamo Kiev?”. Arcadie Zaporojanu nu exclude posibilitatea ca în viitor Dinamo Kiev să transfere și jucători români. ”Da, este posibil să vină și jucători români la Dinamo Kiev. Nu pot să spun cu siguranță, decizia îi aparține lui Mircea Lucescu, în funcție de necesitățile de lot. Dar este posibil cu siguranță să vină și jucători români la Dinamo Kiev”, a conchis agentul Arcadie Zaporojanu.

(Narcis POHOAȚĂ)