Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

HIT play live

Green Arrow

audio Alexandrina Dinga, singura ieșeancă selectată pentru Young Leaders Program al Aspen Institute Romania, 2020!

  • iunie 21, 2020
  • Anca Medeleanu

În Be the HIT, am stat de vorbă cu Alexandrina Dinga, Președinte și Co-Fondator asociația Civica, despre reușita personală de a fi singura ieșeancă  selectată pentru Young Leaders Program al Aspen Institute Romania, 2020, dar și despre  proiectele asociației derulate în ultimele luni: Fondul de urgență pentru comunitate, ABCivic, Cetățenie activă și bună guvernare (argumente pro sau contra în legătura cu intenția primăriei din Iași de a construi 2 pasaje supraterane în zona Podu Roș.

Cu activismul în sânge, Alexandrina a pus umărul la înființarea Fundației Comunitare Iași în 2012. Apoi a înființat Civica, o asociație pentru transparență administrative, anul acesta, Alexandrina a fost selectata pentru Young Leaders Program al Aspen Institute Romania, 2020.

”Am aflat recent că am fost selectată și mi se pare că este o șansă! E un program care se adresează liderilor, practic persoanelor care au experiență de conducere a unor echipe atât în zona ONG-urilor, cât și în zona Guvernamentală sau în zona de Bussines. Practic acest program urmărește să îmbunătățească abilitățile de ledearship a persoanelor care au deja o poziție de conducere.”, a declarat Alexandrina Dinga.

”Am avut nevoie de vreo 5 ani să-mi găsesc curajul să aplic. Știu din multe surse că e unul dintre cele mai faine și transformative programe de leadership internaționale, iar absolvenții programului oameni pe care îi admir, atât din mediul de business, neguvernamental sau sectorul public.

Această oportunitate vine într-un moment important în care reflectez la motivațiile și căile de a continua să acționez într-o manieară sustenabilă și cu impact pentru binele comun și cred că programul mă va ajuta să-mi găsesc răspunsurile potrivite.

Ceea ce am învățat în peste 10 ani de implicare în proiecte ale comunității este că problemele societății în care trăim nu sunt determinate de lipsa soluțiilor tehnice, de lipsa resurselor, ci de slaba implicare și colaborare între actorii societății, de lipsa încrederii, iar pentru asta e nevoie să investim mai mult în oameni și în dezvoltarea liderilor de care organizațiile noastre au nevoie ca să faciliteze schimbările pe care ni le dorim.
Nu cred că liderii se nasc, ci se cresc cu valori etice solide” a scris Alexandrina pe facebook.

Ia`Și Ascultă interviul integral!

 

Asociatia Civica își propune, să ofere un cadru de implicare cetăţenilor, să monitorizeze activitatea administraţiei locale, să încurajeze transparentizarea deciziei publice şi să găsească soluții pentru diverse probleme din comunitate printr-o colaborare transparentă și constructivă cu cetățenii, administraţia publică, mediul academic, mass-media și alte entități. De asemenea, vor să promoveze şi să susţină initiaţivele şi lucrurile bune propuse spre implementare de administraţia publică sau alte organizaţii, întrucât sunt conştienţi că încurajarea comportamentelor pozitive este la fel de necesară ca semnalarea greşelilor.

Printre proiectele desfășurate de Civica în prezent se numără si Fondul de urgență pentru comunitate sau ABCivic.

Fondul de urgență pentru comunitate. Pentru a acoperi o parte din nevoile medicale și sociale în creștere, Fundația Comunitară Iași, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Asociația CIVICA și FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, organizații membre a Comisiei ONG au lansat Fondul de urgență pentru comunitate și îndeamnă reprezentanți ai sectorului de afaceri local și persoane fizice, la solidaritate în aceste momente critice.

ABCivic. Din martie, ABCivic la Liceu a continuat online.
”Ne bucurăm să vedem că spiritul civic a prins rădăcini în rândul liceenilor. Azi ne lăudăm cu proiectul celor 3 clase de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași. Și-au unit forțele și ideile și au creat acest cont pe Facebook și Instagram, prin care vor să ajungă la adolescenți ca ei și să-i ajută să treacă mai ușor peste provocările acestei perioade, mai cu zâmbetul pe buze și cu moralul sus.”- Civica.