Declarație politică a senatorului PNL, Iulia Scântei, Vicepreședinte al Senatului României, cu privire la desfășurarea ședinței guvernelor din România și Republica Moldova la Piatra Neamț.

Declarația politică a  senatorului PNL, Iulia Scântei (foto), Vicepreședinte al Senatului României, cu privire la desfășurarea ședinței  guvernelor din România și Republica Moldova la Piatra Neamț.

 

Redăm integral declarația politică

Pentru a doua oară de la instalarea sa, Guvernul Grindeanu – Dragnea dă o nouă palmă Iașului și ieșenilor: nu a fost suficientă alocarea pentru Iași a celui mai mic buget dintre bugetele pentru infrastructura județeană aprobate pentru cele șase județe ale Moldovei, nici refuzul de a acorda banii necesari pentru realizarea autostrăzii Tg. Mureș – Iași – Ungheni sau pentru extinderea Aeroportului International Iași cu linia cargo. Săptămâna aceasta, surse guvernamentale au transmis că în data de 23 martie 2017 va avea loc, la Piatra Neamț, şedinţa comună a guvernelor din România şi Republica Moldova.

Filiala PSD Neamț, prin vocea unui președinte de Consiliu Județean, zelos susținător al Guvernului Grindeanu si al liderului Liviu Dragnea, a anunțat plin de patriotism local că „ședinţa comună se desfăşoară şi în contextul marcării, pe 27 martie, a unirii în 1918 a Basarabiei cu România.”

Lipsa de cultură istorică a Guvernului PSD ar fi salvată poate de existenta în intentiile acestui guvern, a unor proiecte si soluții concrete pentru dezvoltarea Moldovei. În lipsa unor bugete solide pentru dezvoltarea județelor din Moldova, Guvernul Grindeanu – Dragnea se mulțumește să-si răsplătească liderii obedienți ai unor filiale PSD ca cea de la Neamț, cu ședințe de guvern care sfidează istoria și cetățenii. Puțin probabil, ca ieșenii, nemțenii și locuitorii celorlalte județe din Moldova, să mai creadă că prin ceremonii și ședințe de partid deghizate în ședinte de guvern, mai pot primi atenție și respect de la actualul guvern. Cei 4,5 milioane de locuitori ai Moldovei sunt martori la neputința de a guverna a actualului cabinet, la lipsa de viziune si de proiecte pentru întreaga Moldova.

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie” spunea in 2011, Majestatea Sa, Regele Mihai, în Parlamentul României.

M-am așteptat ca mulți alții, ca un guvern nou și o coaliție de guvernare care a obținut un vot important la alegerile din 11 decembrie 2016, să conducă înțelept România, să-i respecte cetățenii dându-le șanse egale la dezvoltare, să-i apere valorile, tradiția și istoria. M-am așteptat să văd în Guvernul României, bărbați de stat, plini de curaj, cu viziune, capabili să ia decizii pentru o țară întreagă și nu să adopte ordonanțe de urgențe în interesul prietenilor de partid, să fie cunoscători ai istoriei, dar și ai nevoilor acestui neam, să fie oamenii politici ai timpului lor despre care se va vorbi peste 100 de ani, în cărțile de istorie ale nepoților noștri.

Ca senator de Iași, le fac cunoscută guvernanților actuali, oameni politici mici și vremelnici la cârma țării, o pagină din cartea de istorie a României și a Iașului de acum 100 de ani.

 În martie 1917, Iașul era de aproape cinci luni, capitala României, iar oamenii politici ai vremii, cu adevărat iubitori de țară, precum Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri, Emanoil Porumbaru, Președintele Senatului, senatorii D. Șuculescu, Toma Stelian sau Grigore Procopiu, au înțeles că venise “timpul jertfelor supreme pentru întruparea idealului scump nouă tuturor”.  La Iași, Senatul întrunit în Aula Universității “Alexandru Ioan Cuza” și Adunarea Deputaților, în sala Teatrului Național, aveau să adopte cele mai importante decizii politice pentru salvarea României din cumpăna războiului și pentru realizarea Marii Uniri din 1918. La Iași, în urma proclamației Regelui Ferdinand din 23 martie 1917 (!) prin care acesta promitea pământ țăranilor și ”o mai largă participare la trebile statului”, Parlamentul avea să adopte primele legi reformatoare ale țării: legea agrară și legea electorală.

Tot la Iași, a avut loc la 8 iunie 1917 o mare manifestație în Piața Unirii la care au participat alături de deputați și senatori, voluntarii ardeleni și bucovineni după depunerea jurământului de fidelitate pentru țară, în prezența Regelui, pe dealul Șorogari. Un ziar al vremii consemna: ”Unirea Ardealului și a Bucovinei cu Țara s-a făcut ieri la Iași, căci acolo e Ardealul și Bucovina unde sunt cei mai scumpi fii ai lor, unde sunt credințele și puterea, sufletul și brațul, în sfârșit liberate, ale poporului”.

Un an mai târziu, Guvernul României aflat în plin proces de negociere a păcii cu Puterile Centrale, tot de la Iași a susținut puternic liderii basarabeni să pregătească actul unirii cu România pentru a salva Basarabia de la dezmembrare. Iar la 27 martie / 9 aprilie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România. Până la 1 decembrie 1918, România avea să se întregească cu Bucovina și Transilvania.

Decizia actualului guvern de a organiza ședința comună a guvernelor din România şi Republica Moldova în orice altă locație decât Iași, mai cu seamă în anul în care aniversăm Centenarul IAȘI, capitală a Regatului României, arată cât de mici sunt acești politicieni ai timpurilor noastre, care nu pot depăși animozitățile din propriul partid, care sunt în stare să șteargă cu buretele, istoria unui popor și să trateze un oraș regal ca Iașul precum o filială de partid.

așul pare pierdut în propria istorie având în fruntea administrației județene oameni fără coloană vertebrală, cu o voce politică la fel de influentă și sonoră ca lătratul unui pudel, incapabili să convingă propriul guvern să țină la Iași o ședință comună aniversară a românilor din stânga și din dreapta Prutului, incapabili să apere o istorie și onoarea unui oraș, darămite să îl conducă pe un drum al dezvoltării. Cu un primar crucificat de propriul partid, prea mult pentru orgoliu și prea puțin pentru merite locale, Iașul și ieșenii vor plăti din nou, cu propriul obraz, cinismul guvernanților PSD, interesele lor meschine și înguste de partid și lașitatea unor bărbați așa zis politici, pentru care disprețul față de proprii cetățeni este singura politică de stat.

L-am invocat în cuprinsul acestei declarații, pe Majestatea Sa, Regele Mihai I, nu doar pentru a marca rolul Familiei Regale a României la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, ci pentru a oferi ieșenilor o alinare în fața lipsei de respect arătate zilele acestea de către Guvernul Grindeanu – Dragnea, și o speranță în ceea ce Iașul a reprezentat mereu, ”o capitală a rezistenței până la capăt” cum spunea marele nostru istoric Nicolae Iorga.

Majestatea Sa descria politica ca “o sabie cu două tăișuri. Ea (politica) garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului. “România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.”

 În 2011, în Parlamentul României, Majestatea Sa, Regele Mihai I, îndemna profetic poate, la rezistență și la unitatea românilor :

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați. Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.”

#Rezist este mesajul ieșenilor pentru respectarea de către Guvernul României a istoriei, a identității și a demnității orașului lor, IAȘI.