Concert-lecție la Palat „Cum să înțelegem muzica prin joc și mișcare”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Inspectoratul Școlar Județean Iași, vă invită la un nou Concert-lecție la Palat, intitulat „Cum să înțelegem muzica prin joc și mișcare”.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 ianuarie 2018, ora 11.00, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii. Invitata acestei ediții este prof. Ana-Maria Rusu, de la Colegiul Național „Unirea” Focșani, coordonator al proiectului „Mai multă Educație muzicală în școli”.

„Concerte-lecție la Palat” este titlul unui proiect cultural-educativ, inițiat și coordonat voluntar de prof.dr. Daniela Mihaela Ciocoiu. Ajuns la cea de-a doua stagiune, proiectul se desfășoară lunar, fiecare ediție propunând publicului o temă nouă, precum și invitați consacrați în domeniul muzicii clasice.

Biletele costă 10 lei și pot fi achiziționate de la Palatul Culturii, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 16.00.