AUDIO. Regizorul Daniel Sandu: „Nu mai veniți cu covoare la Cuvioasa Parascheva! Nu e Aladin.”

Regizorul Daniel Sandu și-a făcut debutul anul acesta cu un lungmetraj, însă, de-a lungul timpului, el a regizat mai multe seriale de televiziune, unul dintre ele fiind „La Bloc”. Cu filmul „Un pas în urma serafimilor”, Daniel Sandu vine și mai aproape de marii scenariști și regizori din România. A vrut să se facă preot și a ajuns regizor. După cum a declarat public, după cinci ani de seminar teologic la Roman, a hotărât că nu e pregătit pentru preoție și a dat la Facultatea de Regie din cadrul Universității Media. A făcut câteva scurtmetraje cu care a mers la festivaluri și a lucrat în televiziune. În 2004, a scris prima variantă a scenariului pentru „Un pas în urma serafimilor”, un film inspirat din experiența regizorului în seminarul din Roman.

daniel-sandu-credit-photo-cornel-lazia

Despre filmul „Un pas în urma Serafimilor”, cu regizorul Daniel Sandu.

 

Ați făcut acest film pentru România sau va fi lansat și înafară?

Filmul este făcut deopotrivă pentu publicul român cât și pentru cel dinafară. Am ales să lansăm filmul în România și urmează să începem cu o premieră internațională la un festival de film internațional. După care, distribuitorul străin care a achiziționat drepturile de distribuție în străinatate, se va ocupa de distribuirea filmului și pe alte teritorii.

Când se va întâmpla asta?

Estimăm că este posibil cu începutul anului 2018, din ianaurie, vom afla mai multe spre finalul anului 2017.

Aveți emoții pentru prima proiecție internațională?

Nu! Am mai fost la proiecții internaționale cu filmele mele de scurtmetraj, nu este vorba despre emoții, ci despre bucuria faptului  că am reușit să prezint filmul unui public extern, unui public care nu are neapărat legătură cu biserica ortodoxă.

Filmul are la bază o experiență reală. Propria dumneavoastră experiență. V-a apropiat sau v-a depărtat de Dumnezeu?

Experiența realizării filmului nu m-a apropiat sau m-a depărtat de Dumnezeu. M-a apropiat de niște oameni care au lucrat alături de mine la acest film. Relația mea cu divinitatea a rămas neschimbată de când am intrat în seminar și până acum, nu a fost afectată de religie, biserică sau de experiența pe care am avut-o în seminar.

Din filmul dumneavoatră, biserica iese cu imaginea întărită. Înalta față bisericească vine la sfârșit, face curat, binele învinge răul. Dar nu ați putut filma în Moldova. De ce?

Nu considerăm neaparat că la finalul  filmui acea față  întărește imaginea bisericii. În primul rând, pentru maniera în care se rezolvă, este o mușamalizare tradițională, cum se rezolvă treburile în spatele ușilor închise și nu o rezolvare transparentă sau corectă, ceea ce ar fi însemnat un proces. Noi am cerut aprobare să filmăm în câteva biserici din Moldova, eu mi-am dorit să filmăm în clădirea reală a seminarului din Roman. Au cerut scenariul, nu am vrut să le trimit un scenariu cenzurat, ci real. Din acel moment nu au mai comunicat cu noi. Am găsit mai multă înțelegere în zona Sibiului și am filmat acolo. Povestea nu stă într-o clădire sau într-o locație, povestea stă în oameni, iar clădirile și locațiile sunt mai mult un decor.

Acum, la Iași este pelerinajul de Sfânta Parascheva. ”Unde este Dumnezeu, Gabriel?”, este o scenă din film. Gabriel arată către biserică. Unde este Dumnezeu?

Fiecare om ar trebui să caute răspunsul. Eu am găsit acest răspuns, sper că este cel corect. Răspunsul îl rezerv doar pentru mine! Are de-a face cu mine și divinitatea, nu răspund public. Fiecare om are posibilitatea și dreptul, dacă își dorește, să caute răspunsul. Dacă îl găsește într-un loc anume, cel mai probabil, acolo este.

Regăsim răspunsul în filmul ”La un pas în urma Serafimilor?

Da, sunt plantate unele răspunsuri în acest film. Unele răspunsuri sunt plantate foarte discret pentru a nu influența publicul, ci pentru a-i da posibilitatea să aleagă care răspuns îi surâde și care nu, conform propiilor valori și propriei educații. Filmul a fost construit în straturi. În planul I se întâmplă ceva și în planul II altceva. Pentru cei care reușesc să privească ambele planuri, vor descoperi alte povești care se derulează în timpul poveștii principale și vor descoperi mici surprize pe care noi le denumim ”Golden Eggs”, doar pentru cei care reușesc să țeasă lucruri mai discrete, pe care noi le plantăm în filmele pe care le fac eu.

Dacă ar fi să scrieți o replică pentru pelerinii de la Iași, care ar fi aceea?

Mi-aș dori ca pelerinii de la Iași, după ce stau la acea coada lungă, să își facă timp și să treacă pe la biletele de la casele de film, unde cozile  sunt mai scurte. Am trecut pe la racla Cuvioasei Parascheva. Nu era atât de multă lume, după am văzut la știri că s-a lungit coada și mulți oameni cu foarte multă răbdare, petrec ore în șir ca să ajungă acolo. Ar putea acorda ceva mai puțin timp după acest efort, să se ducă la spectacole de teatru sau de film, pentru a încerca să-și extragă valorile  din mai multe surse.

După câteva minute de la încheierea interviului, Daniel Sandu a revenit cu o replică finală: „Nu mai veniți cu covoare la Cuvioasa Parascheva! Nu e Aladin!”.

Biserica rămâne tradițională, tinerii sunt la pol opus. Cum ar trebui să fie un preot pe gustul adolescenților?

Preotul ar trebui să nu încerce să-i atragă! Dacă încerci sa-i atragi, e ca și cum încerci să-i manipulezi, să-i aducă pe o cale în care preotul crede  Cel mai cinstit lucru ar fi obiectivitatea. Să le explice și nu să-i atragă, sa-i lase să decidă dacă vin pe calea respectivă.

De asemenea, mi se pare nedrept faptul că se predau ore de religie în școli. În cele mai multe cazuri, sunt predate de preoți sau de profesori de religie ortodoxă. Nu sunt ore de religie, ci de ortodoxie. Cel mai cinstit mod de a preda religia în școli, ar fi ca profesorii să fie atei, ar fi suficient de neutri ca să predea în mod egal ore de religie. Religia înseamnă nu doar ordotoxie. Ar fi un act de sincertate. Ar fi mai interesant în ochii tinerei generații.

Dacă preoții sau profesorii de religie ar încerca să se racordeze la valorile tinerilor din zua de azi.

La ce lucrați acum?

La un nou film de lungmetraj. Este bazat pe o poveste reală, care pe mine m-a emoționat foarte mult. Este un film foarte dificil, cu un buget mult mai mare. Este vorba despre un tată care află că fiul lui de 19 ani a disparut în Munții Bucegi. Acest tată reușeste să-și construiască o armată proprie de oameni și prieteni, oameni influenți din diverse instituții.

Îl așteptăm cu nerăbdare!

În 2019.